Scandal de Paște în Prahova: polițiști amenințați cu sabia și autospecială avariată. Au intervenit forțele speciale
Forțele speciale au intervenit, în ziua de Paște, în orașul Mizil, județul Prahova, după ce mai multe persoane au făcut scandal și au amenințat polițiștii inclusiv cu o sabia, în urma unui conflict izbucnit după ce oamenii legii au cerut unui bărbat să reducă volumul muzicii și să elibereze domeniul public. Situația a escaladat rapid, iar unii dintre cei implicați au lovit autospeciala Poliției cu pumnii și picioarele, fiind mobilizate echipaje ale Serviciului de Acțiuni Speciale pentru restabilirea ordinii, scrie News.ro.
La data de 12 aprilie 2026, pe raza oraşului Mizil, forţele de ordine au intervenit în exercitarea atribuţiilor legale, în vederea asigurării ordinii şi liniştii publice, în contextul apariţiei unei stări conflictuale generate de comportamente contrare normelor de convieţuire socială.
„În cursul intervenţiei, persoanele implicate au manifestat o atitudine ostilă faţă de autoritatea statului, materializată prin ameninţări cu acte de violenţă la adresa forţelor de ordine, precum şi prin acţiuni de natură a aduce atingere bunurilor aparţinând instituţiilor publice. Aceste conduite au impus o reacţie instituţională fermă, proporţională şi adaptată situaţiei operative, în scopul restabilirii climatului de ordine şi siguranţă”, au transmis luni oficialii Poliţiei judeţene Prahova.
Sub coordonarea procurorului competent, au fost desfăşurate activităţi investigative complexe, fiind mobilizate resurse operative adecvate pentru identificarea tuturor persoanelor implicate şi pentru stabilirea cu exactitate a contribuţiei fiecăreia la comiterea faptelor.
Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că intervenţia forţelor speciale ale Poliţiei a avut loc în cartierul de romi din oraşul Mizil, unde un bărbat a scos boxe audio puternice pe stradă şi a dat muzica la maximum.
Un echipaj format dintr-un poliţist şi un jandarm, aflat în patrulare, a cerut bărbatului să dea muzica mai încet şi să elibereze domeniul public, moment în care acesta a devenit violent verbal.
În sprijinul lui au venit şi alte persoane, care i-au ameninţat pe poliţist şi pe jandarm că le taie picioarele cu sabia. Unii dintre ei au atacat autospeciala Poliţiei, lovind maşina cu pumnii şi picioarele. În cele din urmă, poliţistul şi jandarmul au reuşit să plece, iar la faţa locului au venit două echipaje ale Serviciului de Acţiuni Speciale. Bărbatul care a pornit scandalul şi care a fost, de altfel, cel mai violent, a fost reţinut.
Poliţia atrage atenţia că „orice manifestare de violenţă este tratată cu maximă seriozitate, în limitele şi cu respectarea strictă a cadrului legal”, iar „menţinerea unui climat de siguranţă reprezintă o prioritate constantă, iar răspunsul instituţional este unul prompt, echilibrat şi ferm, în apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor”.
Cercetările în urma scandalului produs la Mizil, în ziua de Paşte, continuă, sub aspectul laturii penale a faptelor săvârşite de persoanele implicate în incident.
Editor : Ș.A.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News