„Revoluția fiscală” crește facturile românilor
Revoluţia fiscală se simte şi în facturi. Avem un exemplu din ţară care arată clar că modificările Codului fiscal au fost făcute fără studii de impact, fără dezbateri serioase privind efectele negative. La Iaşi, societatea care se ocupă de administrarea blocurilor a anunţat creşterea taxelor cu aproape 25 la sută, ca să aibă bani pentru majorarea salariilor celor 200 de angajaţi. În funcţie de dimensiunea apartamentelor, oamenii vor plăti cu 16 lei mai mult pe lună.
Prea săraci ca să fie turiști. Românii care nu merg în vacanțe: „N-am fost niciodată! Nici la munte, nici la mare, nici măcar în oraș”
„Am depus 25 de CV-uri și nu am fost acceptată nicăieri”. Absolvenții români își găsesc greu de lucru. Bariera de care se lovesc
Salariile românilor scad. Câți bani au pierdut angajații într-o singură lună și care sunt domeniile de top
La șapte luni de la repatrierea osemintelor ultimului domnitor al Moldovei, autoritățile din Iași încă se ceartă pe locul reînhumării
Româncele, tot mai pasionate de domeniile tehnice. Șase din 10 angajați sunt femei: „Te obligă să dovedești mai mult”
Consumul de videoclipuri scurte și dinamice afectează memoria. Cum explică cercetătorii efectul reels-urilor asupra creierului
O treime dintre mamele din România se simt discriminate la job. De ce multe decid să pună cariera pe pauză: „Am ales să stau cu copiii”
Fertilizare în vivo și mame surogat pentru a obține cai pursânge arabi. Tehnica studiată la Iași este aplicată cu succes în Israel
Afaceri profitabile cu miros și aromă de lavandă. Cum a reușit planta decorativă să devină astăzi ingredient în prăjituri și cosmetice
Pentru ca angajaţii să nu rămână cu lefuri mai mici după schimbarea legii, societatea a decis să încarce facturile oamenilor. Astfel, taxa de administrare şi curăţenie creşte cu 23 la sută.
„La apartamentele cu 30 de mp - 5, 17 lei și la apartamentele de 90 de mp - 15,5 lei. Din păcate, eram pe minus și nu știu dacă reușeam să ne menținem pe piață. Și atunci exista riscul să ajungem în incapacitate de plată”, spune Ciprian Chiriță, directorul Termo-service Iași.
În termen de o lună, asociaţiile de proprietari trebuie să decidă dacă acceptă majorarea.
„Nu-i normal. S-au scumpit pe zi ce trece. Nu trece o perioadă, iar scumpesc. E exagerat”, spune un localnic.
„Nu au semnat, încă. Am pus afiș, le-am adus la cunoștință vecinilor dacă sunt de acord. Undeva acolo în formular scrie că se aplică tacit, exact ca și legile în Parlament”, spune Ana Vlasie, președintele unei asociații de locatari.
Dacă asociaţiile vor refuza serviciile societăţii, atunci aceasta trebuie să găsească alte soluţii pentru majorarea salariilor. Vestea proastă este că se poate ajunge şi la concedieri.
„Ceea ce guvernanții noștri consideră că merge bine la nivel macroeconomic funcționează al dracului de prost la nivel microeconomic. Cu siguranță cred că nici ei nu și-au închipuit că ceea ce prognozau prin această „revoluție fiscală” va duce la un haos pe care nu o să îl poată gestiona”, spune conf. univ. dr. Dan Chirleșan - economist.
Societatea administrează 65% din blocurile din oraş. În prezent, 180 din cei 220 de angajaţi au salariu minim pe economie.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News