Preşedintele isarelian Isaac Herzog, la Iaşi: Evreii din România au avut un rol esenţial în întemeierea şi dezvoltarea Statului Israel

Data actualizării: Data publicării:
Isaac Herzog,
Foto: Profimedia

Evreii din România au avut un rol esenţial în întemeierea şi dezvoltarea Statului Israel şi reprezintă până astăzi o punte vie între România şi poporul evreu, a declarat duminică, la Iaşi, preşedintele Israelului, Isaac Herzog.

Şeful statului israelian, care participă la cea de-a XII-a ediţie a Marşului Vieţii de la Iaşi, eveniment organizat pentru comemorarea victimelor Pogromului din iunie 1941, a mulţumit autorităţilor din România „pentru angajamentul lor în combaterea antisemitismului şi în păstrarea memoriei Holocaustului”, relatează Agerpres.

„Evreii din România au avut un rol esenţial în întemeierea şi dezvoltarea Statului Israel şi reprezintă până astăzi o punte vie între România şi poporul evreu. În faţa recrudescenţei antisemitismului, avem responsabilitatea comună de a apăra adevărul, memoria şi demnitatea umană. Îi mulţumesc primarului municipiului Iaşi, Mihai Chirica, precum şi preşedintelui, Parlamentului şi Guvernului României pentru angajamentul lor în combaterea antisemitismului şi în păstrarea memoriei Holocaustului (...) Astăzi privesc spre trecut, plâng pentru cei pierduţi şi rostesc rugăciunea Kaddish în memoria lor, în numele trecutului nostru şi pentru viitorul nostru”, a afirmat Isaac Herzog.

Ceremonia la care participă preşedintele Israelului marchează împlinirea a 85 de ani de la unul dintre cele mai tragice episoade din istoria României şi are loc în prezenţa oficialilor români, a reprezentanţilor comunităţii evreieşti şi a delegaţiilor din Israel.

„Am venit astăzi de la Ierusalim, cu binecuvântarea poporului Israel, cu smerenie profundă emoţie, pentru a îndeplini, în calitate de preşedinte al Statului Israel, aceasta solemnă datorie a memoriei. Acest act de comemorare a miilor de femei, bărbaţi, copii şi vârstnici evrei ucişi pe acest pământ, la Iaşi şi în împrejurimi, între 28 iunie şi 6 iulie 1941, nu poate şterge suferinţa victimelor. Nu diminuează vina morală a făptaşilor. Nu poate anula crimele, umilinţele, bătăile sau trenurile morţii, orchestrate la cele mai înalte niveluri, dar puse în aplicare de oameni din toate păturile societăţii, în acele cumplite zile de vară, în urmă cu 85 ce ani. Şi nici nu ne ajută să înţelegem această întrebare simplă, dar arzătoare: cum? Cum poate fi înţeleasă o asemenea cruzime, răspândită în întreaga societate? Cum a fost posibil ca într-un mare oraş european, care timp de secole a fost un centru înfloritor al vieţii evreieşti, să fie şters chipul lui Dumnezeu din om? Singurul răspuns la această întrebare tulburătoare este o tăcere asurzitoare”, a subliniat liderul israelian.

El a amintit că la Iaşi a fost scrisă prima versiune a imnului naţional al Israelului, Hatikvah (Speranţa), de către Naftali Herz Imber.

Preşedintele Isaac Herzog se află în vizită de stat în România alături de prima-doamnă, Michal Herzog. Luni, preşedintele Israelului va fi primit la Palatul Cotroceni de preşedintele Nicuşor Dan, iar ulterior se va adresa Parlamentului.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meseriile pe care tinerii le-au ocolit ani la rând sunt acum la mare căutare. Salariile ajung la 7.000 de euro
Digi FM
Nu a fost lăsată să urce în avion spre Bali din cauza unui detaliu aproape invizibil din pașaport. A costat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Madonna, la 68 de ani. Cum arată fața artistei în 2026
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
Amintirile unui fost șef de far. Cum a fost reparat după cutremurul din ’77 și cum era păzită Constanţa de la...
Newsweek
Pentru ce perioade nu se acordă puncte de stabilitate la pensie? Cum pierd bani pensionarii cu grupe de muncă?
Digi FM
Adelina Pestrițu, furioasă după experiența dintr-o farmacie: „Dacă ești așa supărată, ia-ți două zile de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
Momentul impresionant când un bărbat salvează un câine de pe șinele de tren. Oamenilor nu le-a venit să...
Film Now
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...