Live

Tânărul de 19 ani care a bătut cu o bâtă de baseball un elev într-o sală de clasă din Găeşti, arestat preventiv

Data publicării:
Foto: Profimedia

Tânărul de 19 ani care a intrat într-o sală de clasă a unui liceu din oraşul dâmboviţean Găeşti şi a bătut un elev până l-a băgat în spital a fost arestat preventiv, anunţă, vineri, IPJ Dâmboviţa.

„Astăzi, 16 ianuarie a.c., tânărul, de 19 ani, reţinut pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, de poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti, sub coordonarea unui procuror din cadrul parchetului de pe lângă Judecătoria Găeşti, a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Găeşti. Pe numele tânărului a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile”, precizează IPJ Dâmboviţa, scrie Agerpres.

Pe numele agresorului a fost deschis dosar penal pentru lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Pe parcursul zilei de joi, tânărul de 19 ani a pătruns în incinta Liceului „Iordache Golescu” din oraşul Găeşti şi a agresat, cu o bâtă de baseball, un elev, în vârstă de 17 ani.

În urma incidentului victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Imagini surprinse în sala de clasă arată cum agresorul îşi loveşte cu sălbăticie victima, cu bâta, în cap.

Agresorul în vârstă de 19 ani nu este elev al liceului, ci este fratele unui tânăr de 17 ani care este coleg cu victima.

Într-un comunicat, remis joi seara, Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Dâmboviţa susţine că prima reacţie a elevilor de la liceul unde a avut loc incidentul a fost să filmeze incidentul în loc să alerteze profesorii.

Editor : Ana Petrescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Sandra Izbașa, postare în miez de noapte, la două zile după momentul viral cu Poliția și "scoate șprițul ăla"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un șofer din Dâmbovița a fost prins cu 200 km/oră pe un drum naţional. Nu a oprit la semnalele poliţiştilor şi nu avea ITP la maşină

Droguri vândute la magazinul sătesc, în Dâmboviţa. Preţul unei doze varia între 100 şi 200 de lei

Accident grav între un microbuz școlar și un autocamion în Dâmbovița. Plan Roșu activat: copii răniți, duși la București

Alimentarea cu apă va fi sistată, timp de două zile, în opt localităţi din judeţul Prahova şi una din Dâmboviţa

Partenerii noștri