Live

Victorie în instanţă pentru Radu Mazăre. Scapă de arestul preventiv într-un dosar

Data publicării:
FOTO: Agerpres

Magistrații instanței supreme au admis, marți, contestația lui Radu Mazăre și au revocat arestul preventiv dispus în dosarul Polaris, decizia fiind definitivă. Astfel, Radu Mazăre rămâne doar cu pedeapsa definitivă de 9 ani din dosarul retrocedărilor.

„Cu majoritate, admite contestaţia formulată de inculpatul Mazăre Radu Ştefan. (...) Revocă măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul Mazăre Radu Ştefan prin mandatul de arestare preventivă nr.1/10 ianuarie 2018 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală”, se arată în minuta instanței.

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție este definitivă.

Radu Mazăre a fost plasat inițial, în dosarul Polaris, sub control judiciar, însă fostul edil a încălcat condiţiile şi a plecat în Madagascar, fiind emis ulterior mandat de arestare pe numele său.

Mazăre a fost condamnat, în primă instanţă, la 9 ani şi 10 luni ani de închisoare în dosarul „Polaris”.

Însă fostul primar al Constanţei, extrădat din Madagascar pentru a-şi ispăşi pedeapsa de 9 ani de închisoare cu executare în România în alt dosar, cel al retrocedărilor, este deja încarcerat la Penitenciarul Rahova.

sursa: Mediafax

Redactare G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Primul mare scandal de la Cupa Mondială 2026! ”Corupție! E dezgustător”. FIFA a emis un comunicat de urgență

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un comisar-şef de la Poliţia Sectorului 3 a fost prins în flagrant primind mită 50.000 de lei (DNA)

Pedro Sanchez, tot mai izolat după valul de scandaluri de corupție care zguduie Partidul Socialist din Spania

Care sunt principalele probleme ale țării, prin ochii românilor. Aproape 50% cred că este prioritară creșterea salariilor (sondaj)

Laura Codruța Kovesi, după 7 ani la conducerea EPPO: „Toată lumea vrea o justiție independentă, până ajungi la anturajul lor”

Partenerii noștri