Live

Ciprian Ciucu anunță că va trimite Corpul de Control la Termoenergetica: „Nu zic cuvântul sabotaj, dar prost management”

Data publicării:
Ciprian Ciucu anunță că va trimite Corpul de Control la Termoenergetica. Foto: Facebook/PMB

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat că va trimite Corpul de Control la Termoenergetica, după ce ar fi primit informaţii de la angajaţi ai societăţii că pe aceeaşi ţeavă se introduce atât apă foarte caldă, cât şi rece, astfel că din cauza diferenţelor mari de temperatură conductele ajung să se fisureze.

Primarul Ciucu a transmis, luni, printr-o postare pe Facebook, că nu ar fi vorba despre sabotaj, ci despre „proastă operare”.

„Reţeaua de termoficare, care este veche şi ruginită, pocneşte şi am şi impresia că este operată prost. Încep să vină la mine informaţii, nu de la şefimea din Termoenergetica, ci de la alte eşaloane, că apar avarii şi din cauza, nu vreau să spun cuvântul sabotaj, dar pot să zic proastă operare. Nu sunt la bază fizician, dar ştiu că, dacă pui, în acelaşi timp, pe o conductă pe care ai avut-o închisă, dintr-o parte apă fierbinte, la 96 de grade, şi din cealaltă parte apă rece, când se întâlnesc cele două va bubui. Sunt diferenţe de temperatură şi de dilatare, se produce acel efect de berbec. Tocmai îmi e că s-a întâmplat o situaţie din asta şi o să trimit Corpul de Control. Nu zic cuvântul sabotaj, dar prost management”, a declarat primarul Ciucu, luni, în emisiunea „În Comunitate” de la Bucureşti FM.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Podul Basarab va fi redeschis circulației după aproape trei luni de lucrări. Ciprian Ciucu: Reparațiile vor continua

Calea 13 Septembrie se va transforma într-un coridor verde. Primăria Capitalei va planta peste 200.000 de arbori, arbuști și plante

Ciprian Ciucu a convocat constructorii și operatorii de utilități în contextul începerii anului școlar. Ce măsuri anunță Primăria

Ciprian Ciucu, despre lucrările din Herăstrău: „După ce oamenii s-au isterizat, m-am isterizat și eu”

Partenerii noștri