Angajații din România ai Aumovio, pe lista concedierilor. Compania va disponibiliza peste 4.000 de oameni la nivel mondial
Furnizorul german de componente auto Aumovio a anunțat marți că intenționează să disponibilizeze până la 4.000 de angajați la nivel mondial, până la finalul anului 2026, în cadrul unui amplu proces de restructurare a activităților de cercetare și dezvoltare, pe fondul unui mediu de piață dificil, potrivit Reuters. Reducerile de personal vor avea loc în mai multe țări, printre care India, Singapore, România, Serbia, Germania și Mexic, a transmis compania într-un comunicat oficial.
Cele mai consistente reduceri din Europa sunt preconizate în Germania, unde Aumovio estimează că va fi necesară desființarea unui număr de posturi „care ajunge la câteva sute”.
Compania a anunțat că a inițiat un dialog cooperativ cu reprezentanții angajaților din Germania, cu scopul de a identifica soluții alternative pentru creșterea eficienței și limitarea impactului social al concedierilor.
Totodată, Aumovio intenționează să lanseze un program de concedieri voluntare la locațiile afectate din Germania, începând cu începutul lunii martie.
România, deja vizată de reduceri de personal
În România, concedierile au fost confirmate încă din luna decembrie a anului trecut.
Reprezentanții companiei au transmis atunci pentru Digi24.ro că vor fi reduse 641 de poziții, măsura făcând parte dintr-un plan global de eficientizare.
„Ca parte din măsurile noastre implementate global, prin care ne propunem să ne concentrăm investițiile din domeniul de cercetare și dezvoltare către tehnologii de vârf din piață, să intensificăm parteneriatele tehnologice în ecosistemul nostru și să continuăm creșterea eficienței, am informat în data de 3.12.2025 angajații din România cu privire la planurile de reducere a unui total de 641 de poziții”, a transmis compania.
Reducerile din România vizează întreaga structură organizațională și afectează activități din ariile User Experience, Safety and Motion, Architecture and Network Solutions, Autonomous Mobility și AUMOVIO Operations & Technology (AOT).
Compania a precizat că măsurile vor fi aplicate „într-o manieră responsabilă din punct de vedere social”.
Strategia Aumovio: mai puține costuri, focus pe tehnologii cheie
Potrivit comunicatului de presă transmis pe 27 ianuarie, Aumovio își consolidează alinierea strategică a activităților globale de cercetare și dezvoltare, cu obiectivul de a-și menține poziția de lider tehnologic într-un context economic dificil.
Compania vizează reducerea ponderii cheltuielilor de cercetare și dezvoltare sub pragul de 10% până în 2027, de la 11,9% înregistrat în trimestrul al treilea din 2025.
Măsurile de restructurare sunt așteptate să fie finalizate, în mare parte, până la sfârșitul anului 2026.
„Într-un mediu provocator, luăm măsuri suplimentare pentru a ne crește consecvent eficiența. Ne concentrăm pe tehnologii care creează valoare, investim în domenii orientate spre viitor și valorificăm atât parteneriate noi, cât și consacrate”, a declarat Philipp von Hirschheydt, CEO-ul Aumovio SE.
Aumovio a anunțat că va continua să investească semnificativ în cercetare și dezvoltare pentru tehnologii considerate strategice, precum vehiculele definite prin software, mobilitatea autonomă, soluțiile avansate de afișare și sistemele electronice de frânare, concomitent cu o consolidare a operațiunilor și o reducere a necesarului de personal în ariile de dezvoltare.
Editor : A.D.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News