Live

INS: Managerii români văd o iarnă cu stabilitate economică, dar cu scumpiri pe toate fronturile

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Getty Images

Managerii români estimează, pentru perioada octombrie - decembrie 2025, o relativă stabilitate a activităţii economice în industria prelucrătoare şi servicii, precum şi o majorare a preţurilor în toate domeniile de activitate ale economiei, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Pe baza datelor din ancheta de conjunctură, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni relativă stabilitate a producţiei, reflectată printr-un sold conjunctural de -0,9%. Este estimată, de asemenea, o stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural -4,7%), scrie Agerpres. Preţurile produselor industriale sunt aşteptate să crească, tendinţă indicată printr-un sold conjunctural de +25,3%.

Potrivit opiniilor exprimate de manageri în luna octombrie, volumul producţiei din sectorul construcţii va avea o tendinţă descendentă în următoarele trei luni (sold conjunctural -20,2%). De asemenea, se preconizează o tendinţă descendentă şi a numărului de salariaţi (sold conjunctural -11,4%). Este așteptat ca preţurile lucrărilor de construcţii să urmeze o traiectorie ascendentă reflectată printr-un sold conjunctural de +37,6%.

Citește și: România, inflație de peste trei ori mai mare în septembrie decât media UE

În sectorul comerţului cu amănuntul, managerii estimează pentru următoarele trei luni scăderea moderată a cifrei de afaceri (soldul conjunctural fiind -7,1 %). În ceea ce priveşte forţa de muncă, angajatorii anticipează un avans moderat al numărului de salariaţi (sold conjunctural +9,7%). Majorări de preţuri sunt estimate de 42,3% dintre respondenţi şi doar 4,6 % spun că preţurile vor scădea, soldul conjunctural fiind astfel de +37,7%.

Pe baza datelor estimate, volumul serviciilor (cifra de afaceri) preconizat pentru următoarele trei luni indică o tendinţă de relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de -2,2%. În sectorul serviciilor, numărul salariaţilor este preconizat să rămână aproape neschimbat, cu un sold conjunctural de -2,0%. Preţurile de vânzare sau de facturare se anticipează că vor urma să crească, tendinţă reflectată printr-un sold conjunctural de +22,1%.

INS menţionează că rezultatele prezentate în acest comunicat au fost obţinute prin intermediul anchetelor statistice de conjunctură realizate în luna octombrie 2025, reflectând estimările făcute de managerii întreprinderilor cu privire la tendinţele în evoluţia activităţii economice, numărului de salariaţi şi preţurilor.

Citește și: Energia s-a scumpit cel mai mult în luna septembrie. Cu cât a crescut prețul fructelor și altor alimente

Potrivit sursei citate, rezultatul final se obţine sub forma unui sold conjunctural procentual, calculat ca diferenţă între ponderea celor care au ales varianta pozitivă (va creşte) a fenomenului şi ponderea celor care au indicat varianta negativă (va scădea). Soldul conjunctural indică percepţia managerilor întreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen care nu trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii oricărui indicator statistic produs de INS.

Editor : Ana Petrescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

România a produs cu 3% mai puțină energie în primele șapte luni. Consumul populației a scăzut cu aproape 12%

Jumătate dintre români se încălzesc cu lemne. Cât au ajuns să coste proviziile pentru o iarnă: „Sunt foarte scumpe”

Prețul zahărului atinge cote istorice: cum vor resimți românii scumpirea și ce spun experții despre valul de creșteri

SUA se împrumută la cele mai mari costuri din ultimii trei ani. Ce îi neliniștește pe investitori

Partenerii noștri