Exclusiv Radu Miruță, despre Lukoil: Nu putem să ne prefacem că luptăm cu ce se întâmplă în Rusia, dându-le combustibili pe uși adiționale
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a fost întrebat la Digi24 ce va face România cu rafinăria Lukoil, supusă sancțiunilor americane. El i-a răspuns fostului ministru PSD Adrian Câciu, care a declarat că Guvernul ar trebui să fie preocupat de specula din zona combustibililor, de situația stocurilor și a rafinăriilor interne.
Două drone doborâte în mai puțin de 24 de ore, „un timp record”. Radu Miruță explică de ce condițiile au fost diferite azi față de ieri
Ce ar fi putut urmări Rusia prin trimiterea „intenționată” a dronei în spațiul aerian al României. Analiza generalului (r) Dorin Toma
„Militarii români fac minuni cu ce au”. Radu Miruță spune că pilotul care a doborât drona a reacționat într-o fracțiune de secundă
Ciocolata de la Transporturi, motiv de scandal între Miruță și Grindeanu
Noapte de foc în Rusia: peste 370 de drone ucrainene au vizat Moscova. Șapte morți și 24 de răniți după lovirea unui centru logistic
Reuniune crucială a Coaliției de Voință la Paris, unde participă și Nicușor Dan. Macron: „Orchestrăm trezirea strategică a Europei”
UE a cumpărat o cantitate record de gaze din Rusia, în 2026. Valoarea este estimată la 6 miliarde de euro
Rusia a piratat camere video civile de pe rutele logistice din țările NATO, pentru a monitoriza transporturile militare către Ucraina
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
„Mă preocupă, ca pe orice român, ce ține și în afara ministerului meu. Domnul Câciu și-a pus, precum chelul, în mâna în cap. Ministerul ăsta se ocupă de resurse neenergetice. Zona asta e la Ministerul Energiei, dar mă preocupă pentru că economia este influențată de resursele energetice, de prețul la combustibil, de prețul la energie. Avem cel mai mare preț la energie din Uniunea Europeană și m-am uitat - doar ca o scurtă paranteză - la producătorii noștri de oțel, atâția cât mai sunt ei, componenta prețului la energie în producția oțelului este dublă în prețul final față de alte țări, și atunci de unde să mai devin competitiv cu ei? Deci, da, mă preocupă. Nu e în curtea mea, dar mă preocupă ce se întâmplă acolo”, a spus Miruță.
„Evident că dacă dispare o cantitate de combustibil de pe piață - prin întâmplare cu acest Lukoil - prețul crește, pentru că e mai puțină cantitate, începe să fie oarece speculă, neclaritate. De aceea, Guvernul României, cu entitățile responsabile - și aici Ministerul Energiei, Ministerul de Finanțe – trebuie să dea o claritate despre ce face statul român cu asta. Bun, cred că lucrează, nu e în atributul meu să fac asta. Sunt convins că și domnul ministru Ivan, și domnul ministru Nazare au o preocupare cu bucățica dumnealor. Lukoil are o datorie. Noi am mai văzut sistemul în România, când unii au făcut datorie în țara asta, au plecat mai departe și le-am luat praful de pe tobă. Sper să nu se întâmple asta. Aici cred că nu se întâmplă.
Statul român trebuie să se preocupe de valoarea rafinăriei și capacitatea de a produce. A rafina într-o țară din petrol și a produce combustibil este o valoare, este un element valoros, este un element strategic. Nu trebuie să pierzi instalația care produce ceva strategic într-o țară în care ai produsul respectiv. De la dezideratul ăsta până la punctul în care suntem astăzi, în sens invers, este un drum pe care niște ministere responsabile cu siguranță că-l analizează”, a spus ministrul.
Întrebat dacă există vreun pericol să apară perturbări pe piață, perturbări de stocuri, perturbări de preț, Miruță a spus: „Depinde de decizii. Înțeleg că pentru următoarea lună, și în Bulgaria și în România există stocuri și la rafinăria asta, asupra căreia Statele Unite au impus o anumită regulă - și eu cred că e bine că au impus-o. Nu putem să ne prefacem că luptăm cu ce se întâmplă în Rusia, dându-le combustibili pe uși adiționale. Da, dacă se hrăneau din astfel de activitate, trebuie întreruptă. Nu este singura metodă să produci, să rafinezi petrol în România, decât dacă face treaba asta o companie rusească sau cu control rusesc de aici”.
Editor : M.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News