Live

Avertisment OMS: Au crescut atacurile asupra spitalelor și ambulanțelor în Ucraina

Data actualizării: Data publicării:
Operațiune a pompierilor după bombardamentele care au lovit clădirile unei facultăți, a serviciilor de securitate și a poliției locale din Harkov. Foto: Profimedia Images

Organizația Mondială a Sănătății atrage atenția că atacurile asupra spitalelor, ambulanțelor și a altor instituții medicale din Ucraina s-au înmulțit în ultimele zile și avertizează că țara este lipsită de provizii medicale vitale, informează Reuters.

ONU a confirmat luni că cel puțin nouă persoane și-au pierdut viața în cele 16 atacuri care au avut loc asupra spitalelor de la începutul războiului în Ucraina din 24 februarie.

Catherine Smallwood, unul dintre responsabilii pentru situaţii de urgenţă din cadrul OMS Europa, a declarat cu prilejul unei conferinţe de presă că bilanţul include incidente privind ambulanţe rechiziţionate în alte scopuri decât acordarea asistenţei medicale de urgenţă. "Vom continua să actualizăm aceste cifre. Au crescut rapid în ultimele zile", a declarat Smallwood.

Agenţia a lucrat pentru a furniza rapid materiale medicale în Ucraina, unde oxigenul, insulina, echipamentele de protecţie personală, materialele chirurgicale şi rezervele de sânge se epuizează rapid, a declarat directorul regional pentru Europa, Hans Kluge. Rezervele de oxigen, vaccinurile pentru copii şi expertiza în domeniul sănătăţii mintale se numără printre priorităţile principale ale OMS pentru regiune, a adăugat Kluge.

Kluge a vorbit și despre importanța prioritizării nevoilor femeilor, inclusiv sănătatea maternă și îngrijirea obstetricală de urgență, și de a răspunde violenței sexuale și de gen. „Conflictele din trecut ne-au arătat că adolescentele, femeile cu dizabilități și femeile în vârstă sunt cele mai vulnerabile. Ele se confruntă cu un risc crescut de a fi atacate de persoane din afara căminului şi de grupuri înarmate, precum şi de a fi victimele violenţei, abuzurilor sexuale şi exploatării din partea partenerilor”, a spus Kluge.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Germania vrea să îi excludă din programul de azil pe bărbaţii ucraineni care pot fi mobilizați la război

Mark Rutte, vizită-surpriză la Kiev: „Un gest de solidaritate şi de sprijin din partea Alianţei față de țara noastră”

Vladimir Putin ar putea plăti un preț personal pentru eșecul din Ucraina. Când a fost liderul rus cel mai aproape de a pierde puterea

Peter Magyar afirmă că Ungaria îşi va menține politica de a nu trimite trupe sau arme în Ucraina

Partenerii noștri