Live

Galerie Foto Avion dispărut de 50 de ani și trupuri umane scoase la suprafață de topirea masivă a ghețarilor din Alpii elvețieni

Data actualizării: Data publicării:
Trupuri umane și un avion prăbușit acum 50 de ani au fost descoperite în urma topirii unui ghețar alpin din Elveția. Foto: Profimedia Images

Ghețarii din Elveția se topesc într-un ritm alarmant, iar în 2022 s-a înregistrat cea mai ridicată rată de topire de când au început măsurătorile, în urmă cu peste 100 de ani, scrie CNN.

Potrivit organizației GLAMOS (Swiss Glacier Monitoring Network), care monitorizează situația ghețarilor, anul acesta ei au pierdut 6% din volumul existent, rata de topire actuală fiind de două ori mai mare decât rata record din 2003.

Fenomenul s-a desfășurat cu asemenea rapiditate anul acesta încât stânci care au stat mii de ani acoperite de gheață au ieșit la iveală. Totodată, au fost descoperite și recuperate trupuri umane, dar și un avion dispărut în Alpii elvețieni în urmă cu 50 de ani. În timp ce ghețarii mari și-au redus dimensiunea, cei mici au dispărut aproape complet.

"Știam din scenariile schimbărilor climatice că acest moment va veni, cel puțin cândva în viitor", a declarat Matthias Huss, șeful GLAMOS, pentru Reuters. "Să constatăm că viitorul este deja aici, în acest moment, asta a fost poate cea mai surprinzătoare sau șocantă expriență din vara asta".

Peste jumătate din ghețarii din Alpi sunt în Elveția, unde temperaturile cresc de două ori mai repede decât media globală.

Cercetătorii din Alpi, inclusiv Huss, au fost obligați să intervină la zeci de locuri din munți, pentru că topirea gheții risca să le afecteze instrumentele de măsurare și să le corupă datele.

Topirea masivă a ghețarilor din 2022, estimată la aproape 3.000 de metri cubi de gheață, s-a produs din cauza ninsorilor slabe din iarnă și a valurilor de călduri de peste vară. Ninsorile completează gheața pierdută în fiecare vară și protejează ghețarii reflectând razele solare.

Dacă emisiile de gaze cu efect de seră continuă să crească, ghețarii din Alpi ar urma să-și piardă peste 80% din volum până în 2100.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O agenție de spionaj din Elveția este acuzată că a urmărit sute de oameni și organizații din Europa pentru Emiratele Arabe Unite

Trei tineri cu vârste între 15 și 18 ani au fost arestaţi în Elveţia, după o anchetă a poliției germane cu privire la posibile atentate

Elveţia confirmă găzduirea unei conferinţe pentru pace în Ucraina pe 15-16 iunie. Cine participă la discuții

Cel mai mare partid din Elveția cere ieşirea ţării din Consiliul Europei

Partenerii noștri