Live

Bogdan Aurescu: România și românii primesc o binemeritată recunoaștere și apreciere

Data publicării:
Preşedintele Klaus Iohannis a primit sâmbătă Premiul European Carol al IV-lea al Asociaţiei Germanilor Sudeţi, într-o ceremonie care a avut loc la Hof, în Germania Foto: Twitter Klaus Iohannis

Ministrul de externe Bogdan Aurescu spune că Premiul European Carol al IV-lea al Asociației Germanilor Sudeți, decernat sâmbătă președintelui Klaus Iohannis, reprezintă „o binemeritată recunoaștere și apreciere la nivel internațional” pentru România și români și se declară „onorat” că a făcut parte din delegația care l-a însoțit pe șeful statului la ceremonie. 

Preşedintele Klaus Iohannis a primit sâmbătă Premiul European Carol al IV-lea al Asociaţiei Germanilor Sudeţi, într-o ceremonie care a avut loc la Hof, în Germania. „UE este unită în jurul valorilor sale fondatoare în care România şi românii cred cu toată puterea: libertate, democraţie, stat de drept, solidaritate, cooperare şi respect reciproc”, a spus președintele în discursul rostit după decernarea premiului.

„România și românii primesc, în acest fel, o binemeritată recunoaștere și apreciere la nivel internațional pentru poziția lor pro-europeană constantă și pentru susținerea fermă a valorilor europene. Onorat să fiu prezentă în delegația condusă de președintele Klaus Iohannis cu această ocazie foarte importantă”, a scris Bogdan Aurescu pe Twitter.

Asociația Germanilor Sudeți a decis în anul 2020 să acorde acest premiu președintelui Klaus Iohannis, ca o recunoaștere a meritelor sale în ceea ce privește înțelegerea și cooperarea dintre popoarele și țările Europei Centrale. Ceremonia nu a putut fi organizată atunci, din cauza pandemiei COVID, așa că a fost reprogramată pentru 4 iunie 2022, dată la care se sărbătorește și Ziua Germanilor Sudeți.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Șocant”: Marius și-a ucis colegul prin otrăvire. A fost arestat cu două săptămâni înainte de nuntă. Motivul crimei

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Klaus Iohannis a mers la slujba de Înviere, la Sibiu. Mesajul transmis de fostul preşedinte

Klaus Iohannis, împreună cu soţia la slujba de Florii, la Sibiu. Mesajul transmis de fostul preşedinte

Dosarul pentru recuperarea banilor încasaţi drept chirie de Klaus Iohannis a fost strămutat la Tribunalul Hunedoara

Mașina de protocol a lui Klaus Iohannis, când era primar la Sibiu, a fost scoasă la licitație. Care e prețul de pornire

Partenerii noștri