Live

Curtea Electorală Supremă braziliană a respins contestația lui Bolsonaro și l-a amendat cu 4,3 milioane de dolari

Data publicării:
Jair Bolsonaro a încercat, după o lună, să conteste rezultatul alegerilor prezidențiale pe care le-a pierdut. Foto: Profimedia Images

Curtea Electorală Supremă din Brazilia a respins, miercuri, contestația depusă de preşedintele brazilian în funcție, Jair Bolsonaro, față de rezultatul alegerilor prezidenţiale de luna trecută.

„PL nu a prezentat nicio dovadă în sprijinul afirmaţiei că au avut loc fraude electorale”, a declarat preşedintele curţii, Alexandre de Moraes.

El a amendat reclamanţii cu 23 de milioane de reali (aproximativ 4,3 milioane de dolari) pentru încercarea rău-intenţionată şi iresponsabilă de a declanşa o bătălie juridică, conform dpa, citată de Agerpres. Conform deciziei Curții, fondurile primite de partidele din coaliția lui Bolsonaro au fost blocate până ce se va face plata amenzii, scrie Reuters.

Bolsonaro, preşedintele în exerciţiu, a obţinut 49,1% din voturi în turul al doilea al alegerilor, pe 30 octombrie. Adversarul său de stânga, Luiz Inacio Lula da Silva, a întrunit 50,9% din sufragii şi urmează să preia mandatul de preşedinte la 1 ianuarie 2023.

Bolsonaro nu şi-a recunoscut explicit înfrângerea, însă vicepreşedintele Hamilton Mourao a făcut acest gest la câteva zile după alegeri şi a declarat că nu crede că alegerile au fost afectate de fraude.

PL s-a adresat, marţi, Curţii Electorale Supreme, cerând invalidarea unor voturi pe baza afirmaţiei că aparatele de vot electronic produse după 2020 nu au numere de serie, deci nu pot fi alocate fără echivoc. Moraes a apreciat că cererea este ridicolă şi ilegală.

Bolsonaro şi-a exprimat îndoielile despre sistemul electoral încă dinainte de votare şi a sugerat că este posibil să nu recunoască rezultatul alegerilor.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Iranul a anunțat oficial decizia în cazul femeilor despre care Donald Trump spunea că vor fi ”executate cu siguranță”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Unul dintre fiii președintelui brazilian Lula da Silva, anchetat într-un dosar de fraudă a pensiilor

Ploi devastatoare în Brazilia: 30 de morţi şi 39 de dispăruţi după inundaţii şi alunecări de teren

Un câine care a vegheat timp de 10 ani mormântul stăpânei a schimbat regulile pentru înmormântarea animalelor de companie în São Paulo

Era superputerilor de nișă: Cum pot țările „de nivel mediu” să iasă învingătoare din lupta pentru supremație dintre SUA și China

Partenerii noștri