Live

Guvernul german susține că este „foarte probabil” ca Aleksei Navalnîi să fi fost otrăvit

Data publicării:
Aleksei Navalnîi în momentul sosirii la Spitalul Charite din Berlin Foto: Profimedia Images

Guvernul german a anunțat că este „foarte probabil” ca opozantul rus Aleksei Navalnîi să fi fost otrăvit, în contextul în care acesta a ajuns de urgență la Berlin, în comă, relatează CNN.

„Este vorba de un pacient care a fost, foarte probabil otrăvit”, a spus Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al cancelarului Angela Merkel, în cadrul unei coferințe de presă.

El a mai precizat și că este nevoie de o protecție adițională pentru Navalnîi, în condițiile în care „posibilitatea unui atac prin otrăvire”.

Navalnîi este îngrijit la un spital din Berlin după ce s-a îmbolnăvit săptămâna trecută. El a fost transferat în capitala germană din orașul siberian Tomsk, sâmbătă dimineață. Unul dintre cei mai aprigi critici ai lui Vladimir Putin, Navalnîi ar fi fost otrăvit în timpul unui zbor de la Moscova la Tomsk.

Spitalul siberian care l-a tratat inițial pe Navalnîi a respins ipoteza că acesta ar fi fost otrăvit. Biroul Federal de Investigații Criminale (BKA) din Germania, responsabil, printre altele, cu protecția oficialilor guvernamentali germani, asigură în acest moment protecția lui Aleksei Navalnîi.

Editor: Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Lovitură de teatru: Donald Trump a făcut anunțul așteptat de toată lumea despre Iran și a dat totul peste cap

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia își avertizează cetățenii să evite călătoriile în Germania

Un transportator rusesc de gaz lichefiat, atacat recent, plutește în derivă în Mediterana

Momentul în care dronele ucrainene atacă posturile de comandă rusești din Selidove, la 20 km în spatele liniei frontului

Economia Moscovei, avantajată de războiul din Iran și tensiunile din Strâmtoarea Ormuz: „Barilii ruși sunt mai căutați”

Partenerii noștri