Live

Galerie Foto Lecția coreeană de apărare, model pentru Ucraina. „Poate să construiască orice fel de echipament militar”

Cristina Cileacu Data publicării:

„Coreea poate să construiască orice fel de echipament militar”, îmi spune, sigur pe el, CEO-ul unui șantier naval care are dimensiunile unui oraș mediu. Țara este constant în top 10 global al producătorilor de echipamente militare, ceea ce reflectă atât volumul, cât și calitatea produselor made in Coreea.

Coreea de Sud are una dintre cele mai complete și diversificate industrii militare din lume. Produce toate categoriile majore de echipamente, de la armament ușor până la tancuri, nave de război, submarine, elicoptere și avioane de luptă.

Amenințarea permanentă a Coreei de Nord stă la baza dezvoltării industriei de apărare sud-coreene. Războiul dintre cele două Corei nu s-a încheiat printr-un tratat de pace. Acest conflict este în „pauză”, iar liniștea actuală este construită pe baza unei linii de demarcație dintre două lumi: zona demilitarizată (DMZ). Reconcilierea între nord și sud nu a apărut nici după 72 de ani, dar, în geopolitică, timpul se măsoară în pregătire.

Coreea de Sud și-a construit doctrina militară ca fiind defensiv-descurajatoare, dar, în egală măsură, are capacități clare de ripostă și lovire preventivă. O pace construită pe o linie de demarcație și pe promisiunea că nimeni nu va face primul pas greșit înseamnă, de fapt, să trăiești zilnic cu amenințarea războiului. Normalitatea coreeană înseamnă că armata obligatorie nu este contestată de cetățeni, pregătirea populației este tratată în cel mai serios mod cu putință, iar industria de apărare a țării se dezvoltă constant.

Sud-coreenii au mizat, consecvent, pe producția internă. Nu din orgoliu, ci din necesitate. Au construit, pas cu pas, o industrie capabilă să livreze tot ce presupune apărarea modernă: de la submarine și nave militare la sisteme terestre complexe și avioane de vânătoare. Totul, sub standarde de calitate extrem de ridicate, cu accent pe fiabilitate și interoperabilitate. Faptul că echipamentele sunt compatibile NATO nu este un detaliu tehnic, ci o alegere strategică, care spune ceva despre direcția în care se uită Seulul atunci când își gândește securitatea.

Această capacitate industrială nu este separată de societate, ci o reflectă. Este expresia unei mentalități construite în timp: dacă pacea este fragilă, atunci pregătirea trebuie să fie permanentă. Iar dacă depinzi de tine pentru apărare, trebuie să fii exigent, disciplinat și foarte atent la calitate.

Privind dinspre Ucraina, ideea unei zone demilitarizate care să fie trasată între teritoriile cucerite de ruși și restul țării, poate părea o soluție de compromis. Oricum, până acum, discuțiile despre încetarea focului în acest război încă nu au rezultate. Experiența coreeană arată că o astfel de soluție nu înseamnă relaxare, ci o altă formă de tensiune, una gestionată prin investiții continue, printr-o armată solidă și printr-o industrie de apărare care nu improvizează.

Poate că adevărata lecție a Coreei de Sud nu este despre DMZ, ci despre ce faci după ce linia a fost trasată. Pentru că pacea, atunci când este păzită de arme, nu se menține singură. Se muncește zilnic pentru ea.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

A fost violată după ce a participat la JO de iarnă, dar nu știa că ”ce era mai rău abia avea să urmeze”: ”Eram terminată”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Peste 300 de școli din Kiev au rămas fără căldură în urma atacurilor Rusiei. Temperaturile coboară până la minus 20 de grade

Conferința de Securitate de la Munchen. Avertismentul lui Merz. Macron: „Europa să-și definească regulile de coexistență cu Rusia”

China pretinde că este dispusă să ofere „un nou ajutor umanitar” Ucrainei

Bolojan spune la câte milioane de euro s-a ridicat ajutorul pe care România l-a acordat Ucrainei anul trecut

Partenerii noștri