Live

Analiză CNN: Curioasa tăcere a lui Trump cu privire la Ucraina, în discursul său de învestitură

Data actualizării: Data publicării:
Donald Trump, urmărit cu atenție de vicepreședintele său, JD Vance. Foto: Profimedia Images

Noul președinte american învestit Donald Trump nu a menționat Ucraina în mod direct în timpul primului său discurs către americani după ce a depus jurământul luni, comentează CNN. „Ne vom măsura succesul nu numai prin bătăliile pe care le câștigăm, ci și prin războaiele pe care le încheiem și, cel mai important, prin războaiele în care nu intrăm niciodată”, a spus Trump.

Acesta a fost cel mai aproape de a menționa Ucraina, care a părut timp de luni de zile cel mai ambițios plan al politicii sale externe. În timpul campaniei electorale, Trump s-a angajat să aducă pacea înainte de inaugurarea sa, apoi în 24 de ore de la preluarea mandatului de președinte și, cel mai recent, în șase luni.

Panama, China, Mexic, Israel și chiar Marte au fost menționate, și totuși Ucraina - împreună cu Rusia - nu au fost.

Există multe moduri de a interpreta această tăcere, dar două sunt cele mai importante.

În primul rând, acum că Trump are de fapt putere executivă, nu mai dorește să ofere un comentariu continuu cu privire la poziția sa și la calendarul de încheiere a războiului. Acesta este cel mai matur și rațional motiv pentru această omisiune. Sarcina este destul de dificilă fără un ceas puternic al așteptărilor prezidențiale care să ticăie în fundal, notează CNN.

Al doilea motiv este că Trump și-a dat seama că sarcina este dificilă, iar obiectivul său de a obține o victorie ușoară este în afara posibilităților sale imediate.

Poate că este pregătit să accepte un proces complex și îndelungat, care, în cele din urmă, joacă în favoarea celor mai nebunești vise ale președintelui rus Vladimir Putin: ca Trump și aliații săi să-și piardă energia, unitatea și răbdarea cu privire la conflict și să accepte o încheiere neglijentă și imprecisă, care avantajează apetitul vorace al Moscovei pentru distrugere și teritoriu, scrie CNN.

 

 

Editor : M.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Avem un plan de escaladare”. SUA și Israelul, în pregătiri pentru o eventuală reluare a atacurilor împotriva Iranului

Diplomația prin amenințări a lui Donald Trump în privința Iranului a ajuns în impas: „Subminează orice mesaj ar dori să transmită”

Pelerinaj la Xi Jinping. Vladimir Putin face o vizită în China, la câteva zile după Donald Trump

Donald Trump avertizează Taiwanul să nu-și declare independența. Taipeiul răspunde și spune că e „o naţiune democratică, suverană”

Partenerii noștri