Papa Leon al XIV-lea aprobă o comisie la Vatican dedicată reglementării inteligenței artificiale

Data actualizării: Data publicării:
Pope Leo XIV leads Jubilee Mass for missionaries and migrants in St. Peter's Square
Papa Leon al XIV-lea. Foto: Profimedia Images

Papa Leon al XIV-lea a aprobat înfiinţarea unei comisii formate din membri ai diverselor dicasterii (ministere) care alcătuiesc Guvernul Vaticanului cu scopul de a facilita schimbul de informaţii şi proiecte privind inteligenţa artificială (AI), inclusiv politicile referitoare la utilizarea acesteia în cadrul instituţiei, a anunţat sâmbătă Sfântul Scaun.

Papa şi-a manifestat încă de la începutul pontificatului său interesul pentru AI şi are în vedere publicarea unei enciclice pe această temă, transmite agenţia de presă EFE preluată de Agerpres.

Ideea îi aparţine cardinalului Michael Czerny, prefect al Dicasterului pentru Promovarea Dezvoltării Umane Integrale.

Czerny, care va fi responsabil de această comisie, are aprobarea papei şi va analiza „posibilele efecte asupra fiinţelor umane şi asupra umanităţii în ansamblu, precum şi preocuparea Bisericii pentru demnitatea fiecărei fiinţe umane, în special în ceea ce priveşte dezvoltarea sa integrală”.

Citește și: Papa Leon a sunat la bancă să îşi schimbe adresa. Angajata a crezut că este o farsă şi i-a închis telefonul în nas

În documentul instituţiei sale se explică faptul că „revine instituţiei coordonatoare să faciliteze colaborarea şi schimbul de informaţii între membrii grupului cu privire la activităţile şi proiectele legate de inteligenţa artificială, inclusiv politicile privind utilizarea acesteia în cadrul Sfântului Scaun, promovând dialogul, comuniunea şi participarea”.

Încă din ianuarie 2025, dicasteriile pentru Doctrina Credinţei şi pentru Cultură şi Educaţie au elaborat importantul document „Antiqua et Nova” privind relaţia dintre inteligenţa artificială şi inteligenţa umană.

Comisia va fi alcătuită din reprezentanţi ai dicasteriilor pentru Promovarea Dezvoltării Umane Integrale, pentru Doctrina Credinţei, pentru Cultură şi Educaţie şi pentru Comunicare, precum şi din membri ai Academiei Pontificale pentru Viaţă, ai Academiei Pontificale de Ştiinţe şi ai Academiei Pontificale de Ştiinţe Sociale.

Iniţiativa aminteşte de comisia COVID-19, creată de papa Francisc în martie 2020, la momentul culminant al pandemiei, notează EFE.

Citește și: Catolicii pot primi transplanturi de organe de la animale, conform unui anunţ făcut de Vatican. „Îndrumări etice” pe 88 de pagini

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Ce vârstă are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Diferența dintre ei nu a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Adda, imagini rare de la începutul relației cu soțul ei. Cum a început povestea lor de iubire și de ce s-au...
Film Now
Cum arată azi Zack, blonduțul din "Salvați de clopoțel". A trecut de 50 de ani, are patru copii și e în formă...
Adevarul
„Un bacalaureat de mântuială". O profesoară cu zeci de ani la catedră acuză că examenul a fost simplificat...
Newsweek
Ministrul Muncii anunță că sistemul de pensie este în pericol. Crește vârsta de pensionare sau scad pensiile?
Digi FM
Ce băiat mare au Adrian Enache și Iuliana Marciuc! David a terminat anul doi de facultate în Olanda și vine...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Hugh Jackman, criticat dur de fani după ce a făcut publică o fotografie în care apare alături de Sutton...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme