Live

Coreea de Nord a început să arunce din nou gunoaie în Coreea de Sud. Phenianul a trimis peste 300 de baloane cu deşeuri peste graniță

Data actualizării: Data publicării:
Armata sud-coreeană spune că nu a identificat substanțe periculoase în deșeurile trimise din Coreea de Nord. Foto: Profimedia

Armata sud-coreeană a estimat duminică la aproape 330 numărul de baloane cu deşeuri care au fost trimise sâmbătă de Phenian, ca răspuns la trimiterea de pliante de propagandă în Nord de către militanţi sud-coreeni.

„Până acum, aproximativ 80 (de baloane) au căzut în zona noastră şi în prezent nimic nu este identificat în aer”, a indicat Statul Major Interarme duminică, într-un comunicat preluat de AFP, potrivit Agerpres.

Armata sud-coreeană a anunţat sâmbătă că este în alertă pentru posibila sosire a unor astfel de obiecte din Coreea de Nord.

Analiza acestor baloane arată că ele nu conţineau „substanţe periculoase”, a precizat armata duminică.

„Coreea de Nord se angajează într-o altă provocare la nivel scăzut, lansând baloane cu deşeuri împotriva zonelor noastre civile”, a reacţionat Oh Se-Hoon, primarul Seulului, într-o postare pe Facebook.

Parlamentul Coreei de Sud a votat o lege în 2020 pentru a inculpa trimiterea de manifeste către Coreea de Nord. Însă legea, care nu era respectată de activişti, a fost anulată anul trecut pentru că ar încălca libertatea de expresie.

Kim Yo Jong, sora lui Kim Jong Un, a ironizat Coreea de Sud pe tema baloanelor trimise, afirmând că nord-coreenii nu fac decât să-şi exercite libertatea de expresie.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Kim Jong Un le mulțumește soldaților nord-coreeni aflați în Rusia. Ce spune Phenianul despre trimiterea unor noi trupe

Peste 20 de incursiuni nord-coreene la graniță într-o singură lună. Coreea de Sud își menține trupele în stare de alertă

Reacția lui Kim Jong Un la exercițiile militare ale SUA și Coreei de Sud: Phenianul a inclus un distrugător în sistemul său nuclear

O vloggeriță din Coreea promovează România pe rețelele sociale: „Pare de pe altă planetă"

Partenerii noștri