Live

Președintele Mexicului, a șasea cea mai afectată țară din lume, susține că nevoia de a purta mască în public nu e dovedită ştiinţific

Data publicării:
Andres Manuel Lopez Obrador, președintele Mexicului / Foto: Agerpres

Preşedintele Mexicului, Andres Manuel Lopez Obrador, a declarat vineri că nevoia de a purta mereu o mască în public nu a fost dovedită ştiinţific, la o zi după ce acest stat a înregistrat un nou record zilnic de cazuri de coronavirus, scrie Agerpres.

Lopez Obrador a spus că medicii i-au spus că "nu trebuie să port o mască dacă păstrez o distanţă sănătoasă, iar în locurile unde este necesară sau este regula, ca să nu spun obligatorie, acolo o port".

"În avion ţi se cere să o porţi şi am purtat-o", a declarat el în cadrul unei conferinţe de presă în statul Oaxaca, la care nu a purtat o mască.

Mexicul, a şasea cea mai afectată ţară din lume, a confirmat vineri 7.573 de noi cazuri de COVID-19, ceeea ce ridică bilanţul total la 378.285 de infectări şi 42.645 de morţi.

"La birou, primesc constant cetăţeni, lideri ai unor organizaţii sociale, politice, religioase sau economice şi ceea ce facem este de asemenea să păstrăm o distanţă sănătoasă", a spus Lopez Obrador.

Preşedintele de stânga a criticat "autoritarismul politicienilor" care au impus izolarea obligatorie şi a spus că mexicanii "s-au comportat foarte bine" într-un regim de carantină voluntară.

De asemenea, preşedintele a mai spus că există semne că pandemia "pierde din putere puţin câte puţin" în Mexic.

Editor: Cristina Iancu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Trump suspendă construcţia unui zid de frontieră controversat într-un parc naţional din Texas

Peste 270.000 de migranți au fost expulzați de SUA către Mexic de când Donald Trump a revenit la Casa Albă

Influencerul mexican Cesar Gastelum a fost împuşcat mortal în timpul unei transmisiuni live

Cea mai mare universitate din Mexic repetă examenul de admitere pentru că studenţii au luat note prea mari

Partenerii noștri