Live

Peste 20.000 de persoane evacuate după descoperirea unor bombe în centrul orașului Köln din Germania

Data publicării:
Peste 20.000 de persoane evacuate după descoperirea unor bombe în centrul orașului Köln din Germania. Foto. Profimedia

Autoritățile din Köln au evacuat miercuri peste 20.000 de persoane din centrul orașului, după ce au fost descoperite trei bombe americane neexplodate din al Doilea Război Mondial. Potrivit Reuters, evacuarea masivă a inclus spitale, școli, azile și zeci de hoteluri, în ceea ce a fost descris ca fiind cea mai amplă operațiune de acest fel de după război.

Zona de evacuare are o rază de 1.000 de metri și a început să fie eliberată începând cu ora locală 8:00. Au fost afectați aproximativ 20.500 de locuitori, precum și angajați și turiști cazați în cele 58 de hoteluri din zonă. De asemenea, perimetrul include un spital, două azile de bătrâni, nouă școli și numeroase muzee, relatează News.ro.

Cele trei bombe, provenite din raidurile aeriene americane, au fost descoperite luni în timpul unor lucrări de construcție. Echipele de genişti urmau să dezamorseze muniția pe parcursul zilei de miercuri.

„Toți cei implicați speră că dezamorsarea va putea fi finalizată în cursul zilei de miercuri. Acest lucru este posibil numai dacă toate persoanele afectate părăsesc locuințele sau locurile de muncă mai devreme și rămân în afara zonei de evacuare încă de la începutul zilei”, se arată într-un comunicat al autorității municipale, care a făcut apel la cooperare din partea locuitorilor.

Evacuarea a provocat perturbări majore în transportul feroviar. Operatorul național Deutsche Bahn a avertizat că mai multe trenuri vor fi deviate sau anulate, afectând traficul regional și național.

Editor : Ș.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Andrei Bordeianu, declarații de pe patul de spital, după accidentul ”horror” din București: ”Am promisiuni”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Nu avem timp de pierdut”. Criza Volkswagen se adânceşte: costuri suplimentare şi reducerea drastică a estimărilor de profit

Trimisul lui Putin și extrema dreaptă germană se pregătesc să discute reluarea livrărilor de gaze rusești

Prețurile motorinei din Germania au atins un nivel record. Avetismentul benzinarilor: „În curând, 3 euro”

Centrele de ocuparea forței de muncă din Germania acuză românii și bulgarii că fraudează sistemul de ajutor social

Partenerii noștri