Live

Prim-ministra Estoniei e șocată de faptul că Viktor Orban i-a strâns mâna „criminalului” Putin: „A fost foarte neplăcut”

Data publicării:
Prim-ministra Estoniei, Kaja Kallas. Foto: Profimedia Images

Prim-ministra guvernului Estoniei s-a declarat șocată de imaginile în care premierul Ungariei apare strângându-i mâna dictatorului rus, Vladimir Putin. Kaja Kallas a spus că imaginile sunt „foarte, foarte neplăcute” și sfidează logica, având în vedere istoria relațiilor dintre Rusia și Ungaria, scrie Reuters.

„A fost foarte, foarte neplăcut să văd asta (contactul dintre Orban și Putin - n. red.)”, a declarat Kallas, unul dintre cei mai aprigi susţinători ai Ucrainei, într-un interviu acordat Reuters de la Paris, acolo unde a mers într-o vizită oficială. „Cum poţi să strângi mâna unui criminal, care duce un război de agresiune, mai ales venind dintr-o ţară care are o istorie precum cea a Ungariei?”, a întrebat ea retoric.

„Ceea ce s-a întâmplat în Ungaria, ceea ce au făcut ruşii acolo nu ţine totuşi de un trecut îndepărtat”, a remarcat Kallas, printre altele. Prim-ministra estonă se referă, cel mai probabil, la invazia sovietică a Ungariei din 1956, când trupele sovietice au intrat în țară pentru a înăbuși revoluția anti-comunistă de la Budapesta.

„Conflictul nu e înghețat, e un război de uzură”

După discuţiile cu preşedintele francez, Emmanuel Macron, Kallas a spus că aliaţii Ucrainei nu ar trebui să se lase distraşi de alte conflicte şi să îşi dubleze eforturile pentru a arăta că sunt implicaţi pe termen lung.

O prioritate imediată, a spus ea, este de a „creşte costul agresiunii” prin adăugarea de noi sancţiuni, abordarea urgentă a problemei privind prevenirea eludării restricţiilor de până acum de către Rusia şi găsirea modalităţilor prin care Ucraina să utilizeze activele ruseşti îngheţate.

„Conflictul nu este îngheţat, este un război de uzură”, a afirmat prim-ministra estonă. „Este, de asemenea, de înţeles că Rusia crede că poate îndura mai mult decât noi şi Putin se joacă, într-adevăr, cu asta”, a apreciat Kallas.

Reacția Ungariei

Într-o primă reacţie, ministrul de externe ungar, Peter Szijjarto, a calificat drept „ipocrizie la cote maxime” declaraţia şefei guvernului eston în care aceasta şi-a exprimat şocul resimţit la vederea strângerii de mână între Viktor Orban şi Vladimir Putin.

„Cu mare respect aş dori să precizez că este aceeaşi Kallas, despre al cărei soţ a ieşit de curând la iveală faptul că a deţinut acţiuni la o companie care a furnizat materii prime în valoare de 30 de milioane de euro unei fabrici ruseşti chiar după izbucnirea războiului”, a reacţionat Szijjarto într-o postare pe pagina sa de Facebook, miercuri seara. „Ipocrizie la cote maxime!”, a adăugat el.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

S-a aflat! Motivul pentru care soția lui Cristi Tănase a obținut ordin de restricție împotriva fostului fotbalist

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

SUA anunță că mai trimit încă 2 miliarde de dolari Ucrainei, în condițiile în care situația de pe front devine tot mai dificilă

Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022. Ce i-a cerut Putin lui Zelenski

Economia Rusiei va crește în acest an: „Sancțiunile nu vor duce la o criză, așa cum speră mulți”

Kievul se retrage în "anumite zone" ale frontului de nord. Situația e "gravă", Zelenski și-a anulat vizitele în Spania și Portugalia

Partenerii noștri