Live

Procurorul general al SUA, acuzat că a „muşamalizat” cazul Epstein. Cum se apără Pam Bondi

Data publicării:
Pam Bondi, Procurorul General SUA. Foto: Profimedia

Aleşii democraţi din Congresul american au acuzat-o, miercuri, pe Pam Bondi, procurorul general al SUA, că a „muşamalizat” cazul Epstein. Aceștia reclamă nerespectarea legii care obligă administraţia Trump să fie pe deplin transparentă în legatură cu acest dosar exploziv din punct de vedere politic, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„Nu arătaţi prea multă grijă pentru victime, doamnă procuror general, fie că este vorba despre victime ale reţelei de exploatare a lui Epstein sau victime ale violenţei guvernamentale mortale împotriva cetăţenilor americani din Minneapolis”, a declarat Jamie Raskin, principalul membru al comisiei judiciare a Camerei Reprezentanţilor, la începutul audierii dnei Bondi de către această comisie.

El a făcut referire la doi protestatari care demonstrau împotriva Serviciului de Imigraţie şi Control Vamal (ICE), ucişi în ianuarie de agenţi federali.

„Luaţi partea autorilor infracţiunilor şi ignoraţi victimele. Acesta va fi bilanţul dumneavoastră, dacă nu vă schimbaţi rapid cursul. Conduceţi o muşamalizare masivă a cazului Epstein de către Departamentul de Justiţie”, a continuat congresmanul democrat.

În ceea ce priveşte „cele peste trei milioane de pagini” din dosarul Epstein publicate pe 30 ianuarie de către Departamentul de Justiţie al SUA, „aţi cenzurat numele exploatatorilor şi complicilor, aparent pentru a-i scuti de jenă şi discreditare, ceea ce este exact opusul a ceea ce v-a ordonat legea să faceţi”, a subliniat Raskin.

Procurorul general a aparat publicarea documentelor de către departamentul său.

„Mi-am petrecut întreaga carieră luptând pentru victime şi voi continua să o fac”, a afirmat ea, spunând că îi pare „profund rău” pentru toate victimele, în special pentru cele ale lui Jeffrey Epstein, infractorul sexual care a murit în închisoare în august 2019 în aşteptarea procesului său pentru exploatare sexuală.

Documentele publicate pe 30 ianuarie nu conţin elemente noi care ar putea duce la alte urmăriri penale, a afirmat
procurorul general adjunct Todd Blanche.

Administraţia Trump şi-a îndeplinit obligaţia, impusă printr-o lege adoptată în noiembrie de Congresul SUA, de a fi pe deplin transparentă în aceasta chestiune, a declarat Blanche, fostul avocat personal al lui Donald Trump.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Președintele UEFA, gafă uriașă la finala Champions League! Salvat de Dembele, Ceferin și-a pus mâinile în cap

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Trump susține că a primit angajament din partea Iranului că nu va dezvolta arme nucleare. „Nu mă grăbesc”

Un meteorit deasupra Statelor Unite a speriat oamenii, care au reclamat explozii puternice

Cum a ajuns cea mai veche și izolată limbă din Europa să fie vorbită în America: Zona din Idaho unde te simți ca în nord-estul Spaniei

CM 2026. Probabilitatea ca Iran și SUA să se întâlnească, pe teren, la Campionatul Mondial de Fotbal 2026. Se știe și data: 3 iulie

Partenerii noștri