Live

Putin l-a trimis pe Lavrov în Iran: Prima vizită după înlăturarea de la putere a dictatorului sirian Bashar al-Assad

Data publicării:
Serghei Lavrov. Sursa foto: Profimedia Images

Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a ajuns marţi la Teheran, potrivit televiziunii de stat iraniene, pentru o vizită consacrată în parte situaţiei din Orientul Mijlociu.

Iranul şi Rusia erau principalii doi aliaţi ai preşedintelui înlăturat Bashar al-Assad, răsturnat de la putere în decembrie de o coaliţie condusă de gruparea islamistă sunită radicală Hayat Tahrir al-Sham (HTS), fosta ramură siriană a Al-Qaida, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Vizita lui Lavrov va avea ca subiect "starea relaţiilor bilaterale, precum şi evoluţia situaţiei regionale şi internaţionale", potrivit Ministerului iranian al Afacerilor Externe, fără a preciza ce teme vor fi discutate.

Diplomaţia rusă a precizat la rândul său marţi că discuţiile se vor referi în special la situaţia din Siria şi la programul nuclear iranian.

"Un accent particular va fi pus pe întărirea parteneriatului comercial şi economic (...) în contextul implementării unor proiecte comune în domeniul energetic şi al transportului", a adăugat diplomaţia rusă într-un comunicat.

Serghei Lavrov, a cărui ultimă deplasare în Iran datează din octombrie 2023, urmează să se întâlnească şi cu şeful diplomaţiei iraniene Abbas Araghchi.

Supuse unor sancţiuni internaţionale dure, Rusia şi Iran s-au apropiat accelerat în ultimii ani, în special după declanşarea războiului din Ucraina.

Cele două ţări, care de-a lungul timpului au avut relaţii dificile şi s-au înfruntat de mai multe ori militar, şi-au înmulţit anunţurile de cooperare în domeniul financiar, comerţul cu bunuri de consum sau energie.

În ianuarie, preşedintele iranian Masoud Pezeshkian a semnat în Rusia cu omologul său Vladimir Putin un acord de parteneriat strategic care consolidează "cooperarea militară" între Moscova şi Teheran.

Editor : A.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Lucrul pe care puțini îl știu despre Luca Niculescu, premierul nominalizat de Nicușor Dan. ”Aveam asigurat locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Forțele guvernamentale yemenite au preluat controlul asupra unui district din zona Strâmtorii Bab el-Mandeb (surse Reuters)

Iranul afirmă că „nu există o soluție militară” pentru războiul cu SUA. Negocierile de pace au ajuns în impas

Iranul își menține poziția privind Strâmtoarea Ormuz. Teheranul cere îndeplinirea celor șapte condiții

Strâmtoarea Ormuz, între ambițiile Iranului și supravegherea SUA: Cât de sigur mai este fluxul global de țiței

Partenerii noștri