Live

Roberta Metsola promite Ucrainei sprijinul PE pentru aderarea la Uniunea Europeană: Știm cât sânge a fost vărsat, nu vă vom dezamăgi

Data publicării:
Roberta Metsola și Volodimir Zelenski la vizita președintei PE în Ucraina, în timpul invaziei rusești. Foto: Twitter/@EP_President

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a promis sprijin oficialilor ucraineni, din partea ei și a instituției pe care o conduce, pentru aderarea țării la Uniunea Europeană, relatează Euronews.

„Uniunea Europeană recunoaște ambițiile europene ale Ucraine și aspirațiile voastre de a deveni o țară candidată pentru aderare. Aici, în fața voastră, vă spun că puteți conta pe mine!

Puteți conta pe Parlamentul European să vă susțintă în atingerea acestui obiectiv. Știm cât de mult sânge s-a vărsat pentru a ajunge aici, și nu vă vom dezamăgi”, a spus Roberta Metsola.

Roberta Metsola a mers, vineri, în vizită la Kiev, în prima vizită a unui oficial european în Ucraina aflată în război după invazia rușilor. Ea a fost întâmpinată de președintele Parlamentului Ucrainei și s-a întâlnit cu mai mulți oficiali, inclusiv cu președintele Zelenski și premierul Denis Șmihal.

La vizita sa în Kiev, Metsola a promis, de asemenea, ajutor pentru reconstrucția Ucrainei după ce războiul se va fi terminat.

Citiți și: Zelenski, mesaj în Parlamentul European: „Luptăm pentru supraviețuire. Luptăm pentru a fi membri egali ai Europei”

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Show la TV în Italia! Cristi Chivu l-a văzut în studio și i-a zis direct: ”Poți s-o spui în română?”. Au urmat hohote de râs

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Gepard, „ucigaşul de drone” din Ucraina: Cum a ajuns o armă germană veche cheia apărării împotriva atacurilor ruseşti

Zelenski susține că „Rusia va încerca din nou să implice Belarusul” în război și avertizează că Ucraina e gata să-și apere teritoriul

Aproape 700 de copii ucraineni au fost uciși, mii au fost răniți de la începutul războiului. Circa 20.000 au fost duși ilegal în Rusia

Zelenski ar vrea să-l întâlnească pe Putin în Turcia. Erdogan și Trump ar putea, de asemenea, să participe

Partenerii noștri