Live

Noi proteste anti-Kremlin în estul Rusiei: „Putin, bea nişte ceai!”

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Mii de oameni au ieşit în stradă, în oraşul Khabarovsk, din estul îndepărtat al Rusiei, pentru a protesta împotriva lui Putin, relatează Reuters, citată de Mediafax.

Protestatarii sunt nemulţumiţi de modul în care Kremlinul a gestionat o criză politică regională, dar şi de presupusa otrăvire a lui Navalnîi, un critic vocal al lui Putin, care ar fi băut ceai otrăvit înainte să se îmbarce într-o cursă aeriană.

„Putin, bea nişte ceai”, au cântat protestatarii, care au ocupat centrul oraşului.

Aleksei Navalnîi, în vârstă de 44 de ani, a fost transportat de urgenţă în Germania, după ce s-a simţit rău în timpul unui zbor de la Moscova la Tomsk. Acum, el se află în comă indusă la un spital din Berlin.

Protestele din Khabarovsk au început pe 9 iulie, după ce guvernatorul regiunii a fost arestat pentru omor, acuzaţii pe care Sergei Furgal le respinge.

Protestatarii sunt de părere că măsura detenţiei este una motivată politic, iar vocile străzii acuză Kremlinul de represiune şi dictatură.

Starea lui Navalnîi se ameliorează, dar se află tot în comă. Medicii încă nu știu dacă va rămâne cu sechele

Starea de sănătate a principalului opozant rus Aleksei Navalnîi (44 de ani) înregistrează „unele ameliorări”, a anunţat vineri spitalul din Berlin unde acesta este tratat de când a fost victima unei posibile otrăviri în Rusia.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”Tentativă de omor”: neverosimil ce decizie a fost luată după intrarea ”criminală” care l-a băgat în spital!

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Trump și-a trimis degeaba emisarii la Moscova și Kiev. Vizita a fost fără rezultate și cu „puține idei noi” (Financial Times)

Pacea în Ucraina, sub semnul întrebării. Trei foști ambasadori SUA explică de ce Putin nu dă semne că ar ceda

Convorbire telefonică între Donald Trump și Vladimir Putin, așteptată luni, după vizita lui Kushner și Witkoff la Moscova și Kiev

Cine sunt propagandiștii „spectatorului principal” Putin și câți bani câștigă: de la o fostă sportivă la un ex-consilier al lui Nixon

Partenerii noștri