Live

Rusia s-a retras oficial din Convenţia europeană pentru prevenirea torturii

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia

Rusia s-a retras oficial din Convenţia europeană pentru prevenirea torturii, Consiliul Europei precizând că prin aceasta se va pune capăt oricărei monitorizări independente a închisorilor ruseşti, relatează luni dpa.

Astfel, comitetul european pentru prevenirea torturii nu mai poate verifica modul în care sunt trataţi deţinuţii în Rusia, notează sursa citată.

Moscova şi-a anunţat anul trecut intenţia de a se retrage din convenţie. Retragerea a intrat acum în vigoare, notează dpa, citată de Agerpres.

Deşi Rusia a făcut parte din această convenţie încă de la sfârşitul anilor '90, activiştii pentru drepturile omului au semnalat în mod constant că tortura şi tratamentele degradante sunt larg răspândite în secţiile de poliţie şi în centrele de detenţie din Rusia. De asemenea, aproape toţi prizonierii de război ucraineni eliberaţi în cadrul unor schimburi de prizonieri au relatat că au fost supuşi torturii în Rusia.

Comitetul a vizitat 450 de centre de detenţie în cadrul a 30 de misiuni între anii 1998 şi 2021. Cu toate acestea, comitetul a precizat că Rusia a fost singura ţară care aproape de fiecare dată nu a permis publicarea ulterioară a rapoartelor privind aceste vizite. Potrivit comitetului, au fost publicat rapoarte doar pentru patru dintre vizitele în Rusia.

După declanşarea războiului Rusiei în Ucraina, comitetul a anunţat că nu i s-a mai permis să efectueze nicio vizită.

Organismul a menţionat că a primit în mod repetat sesizări privind acte de tortură şi abuzuri în Rusia, precum şi în zonele din Ucraina aflate sub ocupaţie rusă.

Moscova şi-a justificat retragerea din convenţie afirmând că nu mai poate participa la comitetul pentru prevenirea torturii.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Nu a vrut să divorțeze, după ce soția l-a înșelat cu Dan Alexa. ”Trebuie să-mi mulțumești toată viața”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cazul 4836: Nouă polițiști au bătut, torturat și urinat pe doi bărbați care le-au făcut o observație. Pedepsele date 6 ani mai târziu

Program de guvernare: Inspecţia Muncii va fi reformată în 12 luni. Controale pentru combaterea muncii la negru, coordonate cu ANAF

Explicația oferită de Trump în legătură cu retragerea ambasadoarei SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle

Reacția ONU după anunțul SUA că vor transmite în direct execuția unui om: Este tortură

Partenerii noștri