Live

Rușii au pierdut în Ucraina o treime din toate tancurile aflate în dotarea armatei

Data actualizării: Data publicării:
Tanc al armatei ruse distrus în Ucraina. Foto: Profimedia Images

Rușii au depășit „borna” de 1.000 de tancuri distruse, abandonate sau capturate de forțele Kievului, după șase luni și jumătate de război în Ucraina, informează The Moscow Times. Practic, rușii au pierdut peste o treime din numărul tancurilor aflate în dotare, în condițiile în care la începutul invaziei în Ucraina, forțele Moscovei aveau „pe hârtie” un total de 2.800 de tancuri operaționale, conform estimărilor Centrului pentru Studii Strategice din SUA.

Informația a fost publicată pe blogul militar Oryx, care s-a specializat în agregarea tuturor informațiilor provenite din surse deschise (în special fotografii și înregistrări video postate pe rețelele sociale) referitoare la pierderile de echipament și tehnică militară, atât ucrainene, cât și rusești.

Astfel, doar din analiza imaginilor publicate până acum, au fost contabilizate „vizual” un număr de 1.012 tancuri pierdute de armata rusă în Ucraina. Dintre acestea, 627 au fost complet distruse, 42 au fost avariate, 51 au fost abandonate și 292 capturate de armata ucraineană.

Peste jumătate din aceste pierderi au fost provocate în primele 50 de zile ale războiului.

Centrul pentru Studii Strategice din SUA a estimat că, înainte de 24 februarie 2022, armata rusă avea 2.800 de tancuri operaționale și alte 10.000 în rezervă.

În luna mai, rușii au scos din depozite mai multe tancuri vechi, de pe vremea URSS, pentru a fi folosite în Ucraina, mai exact tancuri T-62, un model de tanc depăşit moral şi inferior din toate punctele de vedere (putere de foc, blindaj, sisteme de ochire şi comandă a focului, comunicaţii etc.) faţă de orice alt tanc aflat în prezent pe frontul din Ucraina.

Comparativ, doar din analiza imaginilor publicate pe rețelele sociale, Ucraina a pierdut 252 de tancuri, din care 135 complet distruse, 5 avariate, 8 abandonate și 104 capturate de ruși (au fost documentate inclusiv cazuri de tancuri rusești capturate de o tabără și apoi recapturate de cealaltă tabără).

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

E gata să plece la 5.000 km distanță, după ce amanta a născut al doilea copil, iar soția al patrulea. Pe cine ia cu el

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zaharova amenință cu nucleara: Rusia va răspunde dacă Ucraina va lovi teritoriul rus cu arme britanice

Geoană, despre anunțurile lui Macron: NATO nu are nicio intenție să trimită trupe în Ucraina. Nu există discuții în acest sens

Macron îl va presa pe Xi Jinping să-şi folosească influenţa asupra lui Putin: „Trebuie să lucrăm cu China pentru a construi pacea”

Un rus a fost condamnat la 15 ani de închisoare după ce a dat foc unui centru de recrutare pentru războiul din Ucraina

Partenerii noștri