Live

SUA vor participa la alternativa rusească a Eurovision. Ce țări vor mai trimite concurenți

Data actualizării: Data publicării:
Intervision, Rusia 2025

Statele Unite participă la versiunea rusească a Concursului Eurovision, alături de un număr considerabil de reprezentanți ai unor dictaturi. SUA îl trimit pe Brandon Howard, cunoscut sub numele de scenă B. Howard, la Intervision, care va avea loc la Moscova în septembrie, scrie POLITICO.

Howard a fost subiectul speculațiilor că ar fi fiul lui Michael Jackson, deși nu există dovezi care să susțină aceste afirmații. Tatăl lui Jackson, Joe, a fost managerul mamei lui Howard, cântăreața Miki Howard, pe durata carierei acesteia.

Muzica lui Howard „depășește granițele și unește culturile”, au declarat organizatorii Intervision într-o postare pe Telegram în care au anunțat participarea sa.

Intervision, alternativa sovietică la Eurovision, s-a desfășurat între 1965 și 1980 în Cehoslovacia comunistă. Președintele rus Vladimir Putin a readus-o la viață în 2025, numindu-l pe viceprim-ministrul Dmitri Cerniscenko președinte al comitetului de organizare. Rusia a fost exclusă de la Eurovision în urma invaziei din Ucraina, în 2022.

Rusia va fi reprezentată în concurs de cântărețul pop pro-război Shaman (pe numele său real Iaroslav Iurievici Dronov), care a fost sancționat de UE pentru participarea la concerte organizate de Kremlin.

Printre participanții la evenimentul din 20 septembrie se numără Belarus, Kârgâzstan, Venezuela, Serbia (țară candidată la aderarea la UE), Cuba, Qatar și Kazahstan.

Ministerul ucrainean de Externe a declarat că apreciază evenimentul drept „un instrument de propagandă ostilă și un mijloc de a ascunde politica agresivă a Federației Ruse”.

 

 

 

 

Editor : Marina Constantinoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Noi date despre drona rusească găsită pe o plajă din Polonia: era pregătită să detoneze

Un general-maior rus, decorat cu doar două săptămâni în urmă, a fost ucis în Ucraina

Fost director CIA: „Putin a făcut NATO măreț. Nici cu o nouă mobilizare, Rusia nu-și va atinge obiectivele de război”

Scandal în ședința în care parlamentarii au aprobat trimiterea a 20 de militari români la Comandamentul pentru Ucraina

Partenerii noștri