Live

Ministrul Culturii din Serbia este judecat pentru implicarea sa într-un proiect controversat: construcția unui „Trump Tower” în Belgrad

Data publicării:
Proteste la Belgdar pentru demolarea clădirii istorice și înlocuirea ei cu un Trump Tower. Foto: Profimedia

Miercuri a început la Belgrad un proces în care ministrul Culturii, Nikola Selakovic, şi alţi trei inculpaţi sunt judecaţi pentru presupuse ilegalităţi la aprobarea unui proiect hotelier al lui Jared Kushner, ginerele preşeditelui american Donald Trump, transmite AFP.

Selakovic a renunţat la imunitatea ministerială, permiţând astfel desfăşurarea procedurii judiciare împotriva sa.

El a fost aşteptat în faţa tribunalului de zeci de manifestanţi care l-au huiduit.

Procuratura pentru combaterea criminalităţii organizate îi acuză pe ministru şi pe ceilalţi trei inculpaţi de abuz de putere şi fals în acte oficiale, prin care s-a eliminat din patrimoniul cultural situl vizat de Kushner.

Niciunul din acuzaţi nu şi-a recunoscut vinovăţia. Selakovic a declarat chiar, în faţa instanţei: „Nu înţeleg de ce infracţiune sunt acuzat”. El este primul ministru în exerciţiu judecat în Serbia într-un dosar penal în ultimele decenii.

Proiect controversat

Proiectul controversat, suspendat în mai anul trecut, prevede demolarea sediului din centrul Belgradului al fostului stat-major al armatei iugoslave, pentru a se face loc unui hotel de lux care urmează să fie construit de Kushner. Au apărut acuzaţii conform cărora eliminarea statutului de „clădire protejată” al fostului sediu se bazează pe un document falsificat.

Localnicii numesc noua construcție (acum suspendată) „Trump Tower”, după modelul clădirii de lux din New York.

Firma Affinity Partners a lui Kushner a încheiat în 2024 un contract de concesiune pe 99 de ani cu guvernul sârb, pentru reamenajarea sitului menţionat. Ginerele lui Trump a fost primit de mai multe ori de preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic.

Un purtător de cuvânt al Affinity a declarat că „proiectele ample trebuie să unească, nu să dezbine, iar din respect pentru poporul sârb şi pentru oraşul Belgrad ne retragem candidatura şi ne retragem deocamdată din proiect”.

Un subiect sensibil

Subiectul este sensibil în Serbia, explică AFP: unele clădiri bombardate de mai multe ori în 1999, în campania aeriană a NATO condusă de Statele Unite pentru a forţa încetarea războiului din Kosovo, sunt considerate din punct de vedere arhitectural exemple unice de brutalism.

Vucic şi miniştrii de la Belgrad au criticat de mai multe ori parchetul în legătură cu dosarul respectiv şi cu cel legat de prăbuşirea în noiembrie 2024 a acoperişului gării din Novi Sad, soldată cu 16 morţi. Opinia publică sârbă este împărţită între susţinătorii şi contestatarii preşedintelui.

 

Editor : Sebastian Eduard

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Preşedintele Serbiei anunţă că următoarea paradă militară va include mii de roboţi înarmaţi: „Vom oferi securitate suplimentară ţării”

Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, prezice un atac american asupra Iranului în următoarele 48 de ore

Vucic aprobă controversata reformă judiciară care pune în pericol aderarea Serbiei la UE

Activele Gazprom din Serbia și-au găsit cumpărător: compania maghiară Mol. Se așteaptă aprobarea americanilor

Partenerii noștri