Premierul Ilie Bolojan a avertizat, în cadrul unei conferințe de presă, la Palatul Victoria, că România riscă să piardă 2,6 miliarde de euro din fondurile PNRR dacă absorbția nu se accelerează. El a subliniat finalizarea centralelor pe gaz Mintia și Iernut, salvarea combinatului de la Galați și reducerea birocrației pentru marile investiții, prin simplificarea avizelor de mediu, a autorizațiilor de incendiu și a avizului CISD. Bolojan a anunțat totodată că bugetul pentru 2026 va fi trimis Parlamentului până la 20 februarie, vizând un deficit de 4%, sub ținta de 6,2% a Comisiei Europene.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Actualizare 19.25 „Un alt element va fi absorbția de fonduri UE – va fi un vârf anul acesta. Trebuie să accelerăm absorbția fondurilor venite prin PNRR”, a declarat Ilie Bolojan.
El a avertizat asupra riscurilor amânării: „Dacă nu se va lua o decizie și se va merge din nou pe amânare, probabilitatea de a pierde acești bani e foarte mare”.
Premierul a explicat și importanța rapidității în procesul de plată.
„Avem de încasat 2,6 miliarde de euro și cu cât rezolvăm problemele ce țin de cererile de plată mai devreme, cu atât putem accesa mai repede acești bani”, a adăugat Bolojan.
Actualizare 19.21 „Trebuie finalizate proiectele de centrale pe gaz – Mintia și Iernut. Cele două centrale echilibrează sistemul energetic național”, a declarat Ilie Bolojan.
El a evidențiat și acțiunea de salvare a combinatului de la Galați, pe care a descris-o ca un aspect important.
„Un alt aspect important este eliminarea plafonării prețului la gaze, dar și protejarea în același timp a cetățenilor României. Vom avea însă resurse suplimentare în Marea Neagră, ceea ce ar trebui să ducă la scăderea prețului gazelor”, a explicat Bolojan.
El a mai precizat că anul 2027, când se estimează o supraproducție de gaze, ar fi „un moment potrivit pentru liberalizare”.
„Sfârșitul anului 2027 va fi o perioadă tranzitorie pentru reglementare”, a adăugat premierul.
Actualizare 19.17 „În completarea pachetelor, avem pregătite trei proiecte de ordonanță privind simplificarea, care ar ajuta companiile prin debirocratizare – de exemplu, în reducerea duratei obținerii avizelor de mediu”, a declarat Ilie Bolojan.
El a explicat că un al doilea proiect vizează simplificarea obținerii autorizațiilor de incendiu.
„Avizul ar urma să fie obținut în maximum 30 de zile, în prezent durează luni de zile să îl obții”, a precizat premierul.
Despre al treilea proiect, Bolojan a spus că acesta se referă la obținerea avizului CISD.
„Termenele se înjumătățesc, astfel încât să debirocratizăm marile investiții”, a adăugat el.
Premierul a subliniat și necesitatea consolidării sectorului energetic.
„Trebuie să creștem capacitățile de stocare. Hidroelectrica trebuie presată să crească capacitățile de stocare la 500 MWh”, a afirmat Bolojan.
Actualizare 19.13 „Suntem la finalul unor măsuri de ajustare bugetară, care au însemnat contracție economică, dar închidem aceste măsuri. Vom avea relansare economică, economie pe baze sănătoase, servicii mai bune și vom crea condiții pentru dezvoltare”, a declarat Ilie Bolojan.
El a precizat că în prezent se lucrează la câteva priorități, printre care pregătirea bugetului pentru 2026.
„Țintele stabilite de Comisia Europeană sunt de 6,2% pentru deficit, dar ne propunem să îl reducem la 4%. Săptămâna viitoare vom finaliza discuțiile pe buget, urmând să îl trimitem la Parlament undeva în jurul datei de 20 februarie”, a adăugat Bolojan.
Premierul a vorbit și despre pachetul de măsuri pentru administrație.
„Se lucrează și la pachetul pe administrație, din păcate amânat, dar care a intrat în circuitul de avizare guvernamental. Ar urma să fie adoptat săptămâna viitoare”, a explicat el.
Despre pachetul de măsuri economice, Bolojan a spus că acesta va fi prezentat mâine de ministrul Alexandru Nazare și va fi pus în transparență decizională.
„Acest pachet conține soluții de credite fiscale pentru companii, scheme de sprijin pentru investițiile mari, pentru zonele în care ne putem stimula exporturile”, a subliniat premierul.
El a menționat că și pachetul privind interdicția cumulului pensie-salariu va fi adoptat săptămâna viitoare.
Știrea inițială
Potrivit informațiilor Digi24, pe parcursul zilei de miercuri președintele UDMR, Kelemen Hunor, a mers la Guvern pentru a discuta cu premierul despre taxele și impozitele locale. Șeful Guvernului i-ar fi transmis că va analiza propunerea UDMR, însă mai are nevoie de date suplimentare de la Ministerul Finanțelor.
Într-un interviu pentru Digi24, marți, Kelemen Hunor a cerut premierului Ilie Bolojan să permită autorităților locale să reducă impozitele în limitele nivelurilor locale prevăzute de lege până la aprobarea bugetelor și să reintroducă scutirile fiscale, în special pentru persoanele cu dizabilități și familiile cele mai vulnerabile.
Liderul UDMR a declarat că revenirea asupra deciziei privind creșterea taxelor la toate primăriile conform noii grile de impozitare nu este „un semn de slăbiciune, ci unul de maturitate”.
De altfel, Coaliția de guvernare este asteptată să ia o decizie finală în privința reformei din administrație, adică tăierea de cheltuieli din primării și alte instituții, o măsură promisă de aproape jumătate de an. Liderii partidelor nu au căzut de acord nici asupra pachetului de relansare economică, pachet care ar trebui să vină cu măsuri de sprijin pentru firme și populație.
Citește și: EXCLUSIV Kelemen Hunor recunoaște: Bolojan e un dur. Dacă nu asigurăm o guvernare justă, până în iunie dispare orice suport pentru acest Guvern
Editor : A.G.