Cazul Epstein e un „dans al vampirilor” din elitele occidentale, spune Rusia. Maria Zaharova: „Un fulg de zăpadă pe vârful aisbergului”

Data actualizării: Data publicării:
US releases thousands of Epstein investigation files under transparency law deadline
Jeffrey Epstein. Foto: Profimedia Images

Cazul Jeffrey Epstein arată ca un fel de „dans al vampirilor” din elitele occidentale, a afirmat miercuri Ministerul rus de Externe, conform agenției EFE, după publicarea milioanelor de documente ce relevă practicile miliardarului bine conectat politic şi care s-a sinucis în detenţie după ce a fost acuzat că trafica sexual fete, inclusiv minore, pentru numeroase personalităţi din lumea politică şi de afaceri.

„Cred că toţi ar trebui să vadă un fragment din interviul preşedintelui rus Vladimir Putin, în special partea în care spune că asistăm la - şi slavă Domnului că se apropie de sfârşit - dansul vampirilor”, a spus în cadrul unei conferințe de presă purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova. Ea s-a referit la un interviu în care liderul de la Kremlin a descris elitele occidentale ca fiind obişnuite să „îşi umple buzunarele cu bani”, conform Agerpres.

Persoanele din „gaşca” lui Epstein au ajuns să ocupe funcţii puternice în Occident, în timp ce Rusia susţine rolul primordial al moralităţii valorilor tradiţionale, a mai susținut Zaharova. „Elitele occidentale s-au format, în mare măsură, după ce au fost crescute în aceste găşti, mlaştini şi capcane de şobolani”, a mai adăugat ea.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus a profitat de ocazie pentru a cere presei occidentale să îşi mute atenţia de la Rusia la dosarele Epstein. 

„Ar trebuie ca acum toate tabloidele britanice, care au primit mare parte din dovezile pe care înainte doar le bănuiau, să se concentreze asupra acestui lucru. Dar nu (fac asta). Ele vorbesc despre Rusia”, a mai spus aceasta.  

În general, a vorbi despre dosarele Epstein este un lucru ce „provoacă greaţă”, întrucât „nu există suficientă forţă morală pentru a înţelege şi a digera” lucrurile pe care le arată aceste dosare, a spus mai departe reprezentanta diplomaţiei ruse. 

„Cred că ceea ce vedem acum este doar un fulg de zăpadă pe vârful aisbergului. Nici măcar nu este vârful aisbergului”, a încheiat Zaharova.

Citește și:

Vladimir Putin, menționat de peste o mie de ori în documentele publicate în cazul Epstein: „Încă aș dori să mă întâlnesc cu el”

Maria Zaharova acuză NATO că va trimite trupe în Ucraina după un eventual acord de pace

Editor : A.M.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Salma Hayek a furat toate privirile la deschiderea CM 2026. Apariția ei în costum roșu aprins a făcut...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andra, spectaculoasă după ce a slăbit considerabil. Val de reacții după ce artista a apărut într-o rochie...
Film Now
Cine este logodnicul lui Kate Hudson. Actrița i-a dedicat o postare dulce de ziua lui de naștere: „Cel mai...
Adevarul
Pîslaru: 40% dintre români la vârsta activă nu lucrează - și cel mai greu abia urmează, când se pensionează...
Newsweek
Parlamentarii au votat pentru creșterea unor pensii cu 200 lei. Care perioade vor deveni contributive?
Digi FM
Dan Negru critică două dintre destinațiile de vacanță preferate ale românilor: „Nu le-aș recomanda”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Pericol ascuns în sezonul cald. Bacteria rară care poate provoca simptome severe după mușcătura de căpușă
Film Now
Hugh Jackman, criticat dur de fani după ce a făcut publică o fotografie în care apare alături de Sutton...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme