Live

Val nou de căldură extremă în Grecia: Temperaturile ating 45 de grade. Incendiile continuă să devasteze insulele Rodos și Corfu

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia

Un nou val de căldură extremă cuprinde Grecia. Temperaturile maxime vor atinge miercuri 45°C în centrul ţării, potrivit previziunilor meteorologice naţionale. Între timp, incendiile continuă să devasteze insulele turistice Rodos şi Corfu.

După un răgaz luni, un nou val de căldură a început marţi cu temperaturi de 42°C şi de 43°C - 45°C miercuri în centrul şi sudul ţării, potrivit serviciului naţional de meteorologie EMY (Ethniki Meteorologiki Ypiresia n.r.).

În Attica, regiunea Atenei care se sufocă de mai bine de zece zile, mercurul termometrelor va urca „între 43°C şi 44°C”, potrivit aceleiaşi surse, citată de France Presse.

Obişnuită cu valuri căldură estivale, Grecia este situată în estul Mediteranei, unul dintre „punctele fierbinţi” ale încălzirii climatice, şi se confruntă în prezent cu unele dintre cele mai lungi valuri de căldură din ultimii ani, potrivit experţilor EMY.

Potrivit Observatorului Naţional din Atena, recordul absolut în capitală a fost înregistrat în iunie 2007, cu 44,8°C. Pe plan naţional, el a fost stabilit în iulie 1977 cu 48°C la Elefsina, în apropiere de Atena.

Pe frontul incendiilor dezlănţuite de mai bine de zece zile, focurile violente continuă să facă ravagii în insulele turistice Rodos din sud-estul Mării Egee, în Corfu, la cealaltă extremitate a ţării în Marea Ionică (nord-vest), şi în Insula Evia din apropiere de Atena.

Cel puţin o sută de pompieri continuau miercuri lupta împotriva flăcărilor în Evia, unde marţi doi piloţi ai forţelor aeriene greceşti au murit când bombardierul lor de apă s-a prăbuşit într-o râpă. Trei zile de doliu au fost decretate de Statul Major elen. Tot pe această insulă a fost găsit cadavrul carbonizat al unei a treia victime.

În Rodos, unde incendiul continuă pentru a noua zi consecutiv, 266 de pompieri sprijiniţi de trei elicoptere şi două avioane încearcă să-l ţină sub control.

În Corfu, 62 de pompieri, două avioane şi două elicoptere sunt la faţa locului pentru a stinge incendiul care a început weekendul trecut.

Iar în vestul Peninsulei Peloponez, pe un al patrulea front important, 140 de pompieri şi un elicopter luptă de asemenea împotriva unui incendiu de pădure.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Scutul lui Ahile”. Israelul vinde Greciei un pachet integrat pe mai multe nivele: rachete balistice, radare, aeronave și drone

Bulgarii au anunțat când va fi gata primul tronson din autostrada care ar trebui să lege Ruse de Makaza, către Grecia

Spania a înregistrat 5.232 de decese asociate caniculei în această vară. Cel mai grav bilanț din ultimii 11 ani

Un nou detașament de pompieri români pleacă în Grecia pentru stingerea incendiilor

Partenerii noștri