Live

Temperatura Pământului în 2017, a doua cea mai ridicată din 1880

Data publicării:
Foto: Shutterstock

Temperatura medie de la suprafaţa Pământului a fost, în 2017, a doua cea mai ridicată din 1880, anul în care au început măsurătorile, potrivit unei analize a NASA citată de News.ro.

Tendinţa de încălzire a planetei este continuă, iar temperatura medie în 2017 a fost cu 0,9 grade Celsius mai ridicată decât media perioadei de referinţă, 1951 - 1980, au descoperit cercetătorii de la Goddard Institute for Space Studies (GISS) al NASA din New York.

Într-o analiză separată, oamenii de ştiinţă de la National Oceanic and Atmospheric Administration (NOAA) au ajuns la concluzia că 2017 a fost al treilea cel mai cald an de când instituţia face măsurători. Diferenţa dintre cele două clasificări este dată de metodele diferite folosite de agenţii pentru a analiza temperatura globală. Pe termen lung, înregistrările lor sunt asemănătoare. Ambele analize arată că cei mai calzi cinci ani înregistraţi vreodată au fost după 2010.

„În ciuda temperaturilor mai scăzute decât media în anumite părţi ale lumii, temperaturile la nivel global continuă să crească, în trendul pe care l-am observat în ultimii 40 de ani”, a spus directorul GISS, Gavin Schmidt.

În ultimul secol, temperatura de la suprafaţă a crescut cu puţin peste 1 grad Celsius, modificare cauzată de creşterea emisiilor, între care cele de dioxid de carbon, în atmosferă.

Anul trecut a fost al treilea consecutiv în care temperatura globală a fost cu peste 1 grad Celsius faţă de nivelurile înregistrate la finalul secolului al 19-lea.

La variaţiile de temperatură contribuie şi fenomene precum El Niño şi La Niña.

Dinamica vremii afectează deseori temperaturile regionale, astfel că nu toate regiunile Pământului au experimentat aceeaşi încălzire. NOAA a descoperit că media temperaturii anuale în 2017 pentru 48 de state învecinate ale SUA a fost a treia cea mai ridicată de la începutul măsurătorilor.

Tendinţa de încălzire este mai puternică în regiunile arctice, unde în 2017 a continuat reducerea gheţii.

Analiza NASA a cuprins măsurători ale temperaturii de suprafaţă de la 6.300 de staţii meteorologice, puncte de măsurare de pe vase şi balize şi de la staţiile de cercetare din Antarctica.

Cercetătorii NOAA au folosit, în mare, aceleaşi date, însă cu un nivel de referinţă diferit de cel al NASA (1951-1980) şi diferite metode de analizare a regiunilor polare ale Pământului şi ale temperaturilor globale.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Apele calde din adâncurile oceanelor riscă să topească gheața de sub Antarctica, arată măsurători făcute în ultimele decenii

„Strâmtoarea Ormuz spațială”. Cât de importantă va deveni Luna și ce ar însemna lupta pentru „terenul strategic” lunar

Marea dilemă a NASA pentru misiunile lunare cu echipaj uman: ce se întâmplă dacă faci foc pe Lună

NASA a dezvăluit noul telescop Roman, mai mare și mai puternic decât Hubble: „Va fi o hartă spectaculoasă a cosmosului”

Partenerii noștri