Live

România și alte opt state cer UE să taie finanțarea organizațiilor sportive care acceptă sportivi din Rusia și Belarus

Data publicării:
Foto: olympics.com

Nouă state europene, inclusiv România, au cerut Uniunii Europene să reducă finanțarea acordată organizațiilor sportive, printre care și Comitetul Internațional Olimpic (CIO), care permit participarea în competiții a sportivilor din Rusia și Belarus, a anunțat marți Ministerul Culturii din Estonia, scrie Reuters.

Adresată comisarului european pentru echitate intergenerațională, tineret, cultură și sport, Glenn Micallef, propunerea vizează organisme importante, printre care CIO, Federația Mondială de Natație și Federația Internațională de Scrimă (FIE).

Această măsură reprezintă cea mai puternică inițiativă colectivă de până acum a statelor membre ale UE de a folosi pârghia financiară a blocului împotriva organismelor sportive internaționale în legătură cu revenirea sportivilor ruși și belaruși, creând premisele unei potențiale confruntări între guvernele europene și mișcarea olimpică în perspectiva Jocurilor Olimpice de la Los Angeles din 2028.

CIO a ridicat suspendarea Comitetului Olimpic Rus

Pe 7 iulie, comitetul executiv al CIO a ridicat provizoriu suspendarea Comitetului Olimpic Rus și a menționat că restricțiile anterioare impuse sportivilor ruși nu mai erau aplicabile.

Cele nouă țări europene — Estonia, Danemarca, Finlanda, Letonia, Lituania, Țările de Jos, Polonia, România și Suedia — au solicitat excluderea acestor organisme de conducere din programul Erasmus+ al UE și din alte programe de sprijin financiar.

Argumentele statelor semnatare

„Respectarea drepturilor omului, a statului de drept și a relațiilor pașnice între națiuni se numără printre principiile fundamentale pe care se bazează sportul internațional și mișcarea olimpică”, au scris acestea în scrisoare.

Cele nouă țări au afirmat că readmiterea sportivilor ruși și belaruși în competiții ignoră realitatea concurenților ucraineni, care nu pot să se antreneze în condiții egale din cauza strămutării, a distrugerii infrastructurii sau a înrolării în forțele armate.

„Orice afirmație conform căreia sportul poate fi separat de politică sună fals atunci când mii de ucraineni nevinovați și-au pierdut viața și când sportul continuă să fie instrumentalizat de regimurile rusești și belaruse”, precizează declarația.

Pe lângă retragerea sprijinului financiar acordat organismelor sportive, cele nouă țări au propus limitarea participării organizațiilor care nu respectă regulile la forumurile sportive europene cheie și la discuțiile privind dezvoltarea conduse de UE.

Editor : Ana Petrescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Soția ”l-a umilit în fața tuturor” ÎN DIRECT și a stârnit un ”tsunami”: ”Ce comportament rușinos!”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Sportivele transgender sunt eliminate din competiții, potrivit unei decizii a Curții Supreme a SUA

CIO: Doar femeile identificate prin testare genetică vor fi admise la probele feminine din cadrul Jocurilor Olimpice

CCR a amânat pronunțarea pe sesizarea lui Nicușor Dan care obligă cluburile să aibă cel puțin 40% sportivi români într-o echipă

Cursa ascunsă dinaintea Jocurilor Olimpice: Cum se întrec poliția și armata din Italia ca să îi recruteze pe cei mai buni sportivi

Partenerii noștri