Live

Simona Halep: Faptul că am stat pe teren şi am alergat ca nebuna trei ore mă face mai încrezătoare

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Getty Images

Simona Halep spune că poate reveni pe locul I mondial dacă va da dovadă de aceeaşi ambiţie şi putere de luptă precum a arătat în dificilul meci cu Polona Hercog, din turul al treilea al Miami Open, câştigat după aproape trei ore de joc.

"A fost un meci greu, a jucat incredibil. Cred că amândouă am jucat în final mult mai bine decât la început. Sunt foarte bucuroasă de această victorie, înseamnă foarte mult. Faptul că am stat acolo şi am alergat ca nebuna timp de trei ore mă face mai bucuroasă şi mai încrezătoare. Mi-am găsit încet, încet ritmul, faptul că nu am cedat niciun punct înseamnă mult, îmi oferă încredre pe mai departe, că pot câştiga orice meci joc. Aşa că dacă doresc să am acea senzaţie ca anul trecut, când am terminat ca numărul 1, trebuie să fac ceea ce am făcut azi. Dacă fac ceea ce am făcut azi, cred că am o şansă să redevin numărul 1. Este pentrru prima dată când joc şi câştig pe acest teren şi sunt fericită şi abia aştept să revin să joc aici. Vă mulţumesc pentru că aţi venit şi m-aţi susţinent, este o plăcere să joc la Miami şi sper să trec mai multe tururi", a declarat Halep, la interviul de pe teren.

Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 2, a învins-o, duminică, în turul al treilea al Miami Open, cu scorul de 5-7, 7-6 (1), 6-2, pe slovena Polona Hercog, locul 93 WTA, prezentă pe tabloul principal ca lucky loser.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Angajata lui Gigi Becali de la FCSB nu s-a mai ferit și a spus totul: ”Era o povară”. Acum vede lucrurile diferit

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Simona Halep explică de ce nu joacă la Madrid Open: Corpul meu are nevoie de ceva mai mult timp pentru a fi pregătit

Simona Halep se retrage în ultimul moment de la turneul din Portugalia, pentru care a primit un wild card

Halep a primit wild card pentru încă un turneu important. Mesajul Simonei

Simona Halep nu va juca împotriva Ucrainei în turneul Billie Jean King Cup din SUA. Explicațiile Federației Române de Tenis

Partenerii noștri