Live

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă în fața Arinei Sabalenka liderului WTA

Data actualizării: Data publicării:
Sorana Cîrstea FOTO Profimedia

Sorana Cîrstea a trecut de Arina Sabalenka, scor 2-6, 6-3, 7-5, într-un meci desfășurat în turul 3 al turneului de la Roma!

Meciul a fost intens disputat, jucătoarea din România reușind să întoarcă meciul și obținând o victorie istorică.

Românca a câştigat primul ghem al meciului, dar Sabalenka (28 ani) a dominat setul şi s-a impus cu 6-2. Belarusa a început foarte bine actul secund, a condus cu 2-0, dar a fost egalată (2-2) şi după ce a reuşit un break (3-2) nu a mai câştigat niciun ghem până la final, pierzând cu 3-6. Cîrstea a început setul decisiv cu break, apoi Sabalenka a făcut 2-1, dar Sorana a întors scorul (3-2) şi s-a desprins la 4-2. Sabalenka a egalat (5-5), însă Cîrstea a reuşit un nou break şi a încheiat conturile pe serviciul său (7-5).

Cele două jucătoare sunt acum la egalitate în meciurile directe, 2-2.

Până la acest meci, Sabalenka avea  2-1 în meciurile directe cu Cîrstea (27 WTA), pe care a învins-o în ianuarie, în optimi la Brisbane, cu 6-3, 6-3.

În 2023, „Sori” a învins-o pe belarusă în sferturi la Miami şi a pierdut în faţa aceleiaşi sportive în turul doi la Madrid. 

Belarusa, finalistă la Australian Open și campioană la Indian Wells și Miami, a debutat cu dreptul la Roma, după ce a pierdut în sferturi la Madrid în fața americancei Hailey Baptiste.

Arina Sabalenka nu a câștigat niciodată turneul de la Roma, dar a disputat finala în 2024.

Sorana Cîrstea (36 ani, 27 WTA) s-a calificat în runda a treia a turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 7.228.080 de euro, după ce a învins-o pe Tatjana Maria, cu 6-2, 6-0. „Sori”, cap de serie numărul 26, a avut nevoie de numai 54 de minute pentru a obține victoria.

 

Editor : Sebastian Eduard

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Surpriză de proporții, la câteva zile după ce Ioana Năstase a sunat la Poliție și a cerut ordin de protecție

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un nou obiectiv turistic se deschide la Roma. De când va putea fi vizitat muzeul arheologic al termelor lui Traian

Ultimul grand slam din carieră: Sorana Cîrstea s-a oprit în optimi la US Open. Românca nu a reuşit să treacă de Pegula

Aryna Sabalenka a oprit meciul de la US Open din cauza mirosului puternic de marijuana: „Cineva fumează”

Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la US Open şi şi-a asigurat un premiu fabulos. Adversară de calibru în turul următor

Partenerii noștri