Analiză Ce schimbă cu adevărat noua lege a salarizării? Expert: „Statul încearcă să mulțumească pe toată lumea, dar riscă să blozheze sistemul”
Ministerul Muncii a lansat la finalul lunii mai, în transparență decizională, proiectul noii legi a salarizării unitare, un pilon central al reformelor asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Acest act normativ propune o reorganizare structurală completă a sistemului public, vizând ierarhia funcțiilor, grilele de venituri, sistemul de sporuri și evaluarea performanței.
Adoptarea legii până la termenul limită din vara anului curent condiționează accesarea unor fonduri europene în valoare de peste 700 de milioane de euro, fapt care plasează autoritățile sub o presiune fiscală și calendaristică semnificativă.
Proiectul legislativ introduce o nouă structură unică formată din 12 grade salariale, stabilind un raport maxim de 1 la 8 între cel mai mic și cel mai mare salariu din sistemul public.
Toate funcțiile vor fi reevaluate la nivel național pe baza unei metodologii coordonate de Ministerul Muncii, cu scopul de a elimina disparitățile dintre instituții și categorii profesionale.
RECOMANDAREA NOASTRĂ
Cum afectează războaiele economia. De ce cresc prețurile, inflația și incertitudinea în perioade de conflict
Ce modificări aduce noua lege a salarizării bugetarilor?
Din punct de vedere financiar, scenariul de bază prevede creșterea cheltuielilor salariale totale de la 166 de miliarde de lei la 174 de miliarde de lei, implicând un efort bugetar suplimentar de 8 miliarde de lei, ceea ce ar aduce majorări pentru aproximativ 53% dintre angajații publici.
Pentru a asigura disciplina fiscală, valoarea de referință a calculului salarial, propusă la 4.100 de lei pentru anul 2027, va fi corelată cu posibilitățile bugetare și nu va putea genera creșteri peste ritmul de crescita nominală a Produsului Intern Brut (PIB).
În plus, legea garantează că veniturile aflate în plată nu vor scădea, introducând mecanismul „diferenței salariale tranzitorii”, o compensație acordată până la 31 decembrie 2031 pentru cazurile în care noua încadrare ar rezulta într-o sumă inferioară celei actuale.
Componenta de vechime este păstrată prin șase gradații distinctive, iar sistemul de sporuri este drastic simplificat, propunându-se eliminarea a 87 din cele 151 de tipuri de sporuri existente și plafonarea masei totale a acestora la maximum 20% din salariul de bază al instituției.
Ca noutate, se introduce un fond de premii de performanță de până la 4% din fondul de salarii, prin care maximum 30% dintre angajații unei instituții pot primi bonusuri cuprinse între 10% și 20% din salariul de bază.
Cum se stabilesc salariile în realitate? Opinia expertului
Mulți cred că salariile cresc sau scad simplu, doar în funcție de câți oameni caută un loc de muncă și câte firme angajează. Profesorul de economie Dragoș Huru explică pentru DigiEconomic că această idee veche nu se mai potrivește cu realitatea din zilele noastre.
În lumea reală, stabilirea unui salariu seamănă mai degrabă cu o luptă directă de negociere în care ambele părți au o anumită putere, iar regulile statului sunt necesare tocmai pentru ca angajații sau angajatorii să nu profite unii de ceilalți în mod abuziv.
Când vine vorba de noua lege, profesorul spune că statul încearcă să mulțumească pe toată lumea, dar riscă să blocheze sistemul.
„Propunerea legislativă analizată, condiționată de atingerea unui jalon PNRR cu impact financiar de aproximativ 700 de milioane de euro, pare să adâncească, mai degrabă decât să atenueze, tensiunea structurală dintre logica serviciului public (vocație, stabilitate, echitate solidaristă) și logica pieței muncii (competiție pentru competențe rare, diferențiere meritocratică)”, spune profesorul.
Mai simplu spus, Dragoș Huru ne avertizează că statul vrea să pună egal între toți angajații (ceea ce sună frumos și corect), dar uită că instituțiile publice trebuie să se bată cu firmele private pentru a atrage specialiști buni, medici sau IT-iști, care nu vor veni pe salarii mici sau egale cu ale celorlalți.
De ce legile noi nu scad automat deficitul țării?
Politicienii ne spun des că această lege este urgentă pentru că va reduce cheltuielile statului și va tăia deficitul bugetar. Totuși, profesorul Huru ne amintește că România a mai trecut exact prin acest scenariu în timpul crizelor din 2008-2009 și 2015-2016, când s-au dat legi similare doar de formă, pentru a stinge incendii financiare de moment.
Economistul dă o replică celor care cred că o nouă lege aduce economii la buget și spune textual:
„Legătura cauzală dintre adoptarea legii salarizării unitare și reducerea deficitului bugetar rămâne neverificată empiric. Nici în 2010, nici în urma dezbaterilor din 2016, datele statistice disponibile nu permit stabilirea unor corelații econometrice robuste între adoptarea acestui instrument legislativ și dinamica deficitului. Nu neapărat pentru că relația nu există [...], ci pentru că apariția cvasi-imediată a excepțiilor de la lege împiedică constituirea unor serii de date statistice relevante și suficient de lungi”.
Mai exact, profesorul arată că nicio lege a salarizării nu a salvat bugetul țării din simplul motiv că, imediat după ce legea a fost votată, politicienii au început să dea excepții și portițe legale pentru diverse categorii de bugetari.
Astfel, regulile unice au fost distruse de fiecare dată, lucru care se întâmplă deja și cu noul proiect, unde s-au negociat derogări înainte ca legea să fie aprobată.
Cum funcționează sporurile
Cea mai mare nemulțumire a sindicatelor este plafonarea sporurilor la 20%. Profesorul Huru explică faptul că această pădure de 151 de sporuri ciudate nu a apărut din greșeală, ci dintr-un comportament politic nesincer. El explică mecanismul astfel:
„Proliferarea sporurilor nu este un accident administrativ, ci un răspuns rațional la o constrângere politică recurentă. Logica este simplă: în perioadele de austeritate sau de presiune fiscală, guvernele înghețează salariile de bază, dar nu pot opri simultan toate presiunile sectoriale de creștere a veniturilor. Soluția de compromis devine multiplicarea componentelor variabile ale remunerației”.
Mai clar, atunci când statul nu a mai avut bani sau nu a dat bine politic să crească salariile mari, a lăsat deschise „supape”.
Le-a dat angajaților sporuri de ecran, de confidențialitate sau de condiții grele, ca să le mărească veniturile pe ascuns. Problema este că acum, dacă statul taie aceste sporuri brusc și mecanic, fără o strategie, „aduce unele salarii la un nivel de dezvoltare economică depășit de economia românească chiar și de mai bine de un deceniu”, consideră Huru.
Când sporurile devin mai mari decât salariul de bază, sistemul se îmbolnăvește. Profesorul spune ce se întâmplă în acest caz:
„Un sistem in care sporurile sunt distribuite, in cel mai bun caz, pe criterii administrative mai degrabă decât de performanță reală își pierde capacitatea de a diferenția și recompensa competența, uniformizând prin altă cale decât compresia salariului de bază. Remedierea acestei patologii nu poate fi pusă în sarcina angajaților, care se află frecvent într-o poziție de dependență structurală față de sistemul public. Actorii care nu se află în această poziție părăsesc sistemul”.
Pe scurt, dacă sporurile se dau la grămadă, pe criterii de birou, oamenii buni și competenți se satură de nedreptate și pleacă la privat sau în străinătate, iar în instituțiile statului rămân doar cei care nu au altă variantă.
Pericolul egalizării forțate a salariilor: Riscăm o criză ca în 2008?
Guvernul susține faptul că noul raport dintre cel mai mic și cel mai mare salariu va fi de maximum 1 la 8. Totuși, profesorul Huru avertizează că o egalizare forțată a veniturilor, făcută sub presiunea austerității, este extrem de periculoasă.
„Propunerea actuală pentru salarizare creează o dilemă etică veritabilă: compresia poate părea mai „echitabilă" pentru solidaritate, dar devine inechitabilă față de experții și managerii publici, descurajând astfel competența în administrație”, susține profesorul.
Profesorul mai spune că dacă îi plătim aproape la fel și pe directori sau experți, și pe angajații fără calificare, șefii pricepuți vor fugi de responsabilitate.
Mai mult, economistul avertizează că dacă statul va încerca să aducă salariul de bază la un procent de 70% prin tăieri masive din veniturile totale ale oamenilor, vom asista la un șoc economic.
„Salariul de bază ar trebui să reprezinte mai mult de 70% din remunerația totală dacă sistemul urmează să fie gestionabil și echitabil și dacă acest procent este atins prin tăieri semnificative de venituri efectele vor fi deosebit de costisitoare nu doar prin probabila prăbușire a eficienței în sistem public, treptat, ci brusc prin prăbușirea consumului și reîndeplinirea ipotezelor de criză din România din perioada 2008/2009”.
Astfel, dacă statul le taie brusc veniturile totale bugetarilor pentru a curăța sporurile, acești oameni nu vor mai avea bani de cheltuit, consumul în magazine se va prăbuși instantaneu și România riscă să fie aruncată direct într-o criză economică violentă, exact așa cum s-a întâmplat în anii 2008-2009.
Sindicatele și firmele private reacționează
AșProiectul a stârnit critici din toate părțile, iar consultările oficiale arată tensiuni majore.
Federația SANITAS din sănătate a cerut retragerii legii și a anunțat proteste în stradă. Sindicaliștii explică foarte simplu de ce se tem: tăierea sporurilor lovește direct în banii celor care lucrează în condiții grele, în ture de noapte și în weekend. Ei susțin că promisiunea guvernului că „salariile nu scad” este doar o minciună pe hârtie, deoarece realitatea de pe fluturașii de salariu va arăta o pierdere dureroasă de bani.
De cealaltă parte, patronii din mediul privat (prin IMM România) critică legea dintr-un motiv diferit. Ei arată că salariul mediu la stat va rămâne cu aproximativ 2.000 de lei net mai mare decât cel de la privat. Firmele private susțin că ele trec prin perioade grele, cu inflație mare, recesiune tehnică și taxe mărite, și nu au de unde să dea salarii la fel de mari ca statul.
Totodată, antreprenorii avertizează că această lege transformă salariile bugetarilor într-un instrument lăsat doar la bunul plac al Guvernului. Pentru o reformă corectă, firmele cer ca statul să facă întâi economii prin reorganizarea administrativă a țării și comasarea instituțiilor județene în structuri regionale.
„Statul trebuie să schimbe strategia, nu doar să bifeze o lege”
În final, profesorul Dragoș Huru concluzionează că marea problemă a României nu este că nu are bani, ci că îi împarte complet greșit și fără nicio logică pe termen lung.
„Cauza fundamentală nu constă în insuficiența resurselor, ci în absența unei ierarhizări raționale și coerente a acestora. Predicarea de direcții economice fără ancorarea lor într-o strategie explicită generează doar o formă de anarhie convenabilă în care oamenii speră fiecare la ceea ce cred că ar însemna atingerea prosperității individuale”, conchide profesorul de economie Dragoș Huru.
