Video Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute în 25 iunie

Data actualizării: Data publicării:
digistoria

RĂZBOI ÎNTRE EST ȘI VEST

Kim Ir-Sen, dictatorul Coreei de Nord, își trimite armatele să invadeze Coreea de Sud. Trupele comuniste trec paralela 38, linia de demarcație între cele două state. Coreea de Nord, cu ajutor din partea Chinei și a URSS, a fost la un pas de victorie. După două luni de lupte, din Coreea de Sud rămăsese doar un colț liber, în jurul Pusan.

ONU a intervenit militar. SUA trimit sute de mii de soldați. După trei ani de lupte grele, a fost semnat un armistițiu. Granița coreeană revenea la paralela 38, unde e și astăzi.

RUPEREA IUGOSLAVIEI

Croația și Slovenia, două dintre republicile iugoslave, își declară independența în aceeași zi. A fost începutul războaielor care au dus la divizarea Iugoslaviei. Independența Sloveniei este acceptată de Belgrad, după un război care a durat 10 zile, soldat cu pierderi mici. Tratatul a fost intermediat de Comunitatea Europeană.

În schimb, războiul de independență al Croației a durat aproape 5 ani și a fost caracterizat de masacre de ambele părți. Este războiul care a dat sintagma "epurări etnice".

MOARTEA REGELUI POP

Michael Jackson se pregătea pentru o serie de concerte, care ar fi marcat revenirea lui în muzică. Dar a murit în casa lui din Los Angeles, din cauza unui stop cardiac. Inima regelui muzicii pop s-a oprit din cauza unei supradoze de medicamente, pe care medicul lui personal i le-a dat ca să-l ajute pe artist să doarmă mai bine.

Vestea morții lui Michael Jackson a șocat o lume întreagă. Google, Twitter și marile site-uri de știri erau să cadă din cauza numărului mare de oameni care căutau informații.

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Șefa ANM, reacție după dezvăluirile Dianei Buzoianu legate de cumpărăturile de lux: "În 12 august am depus o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Val de reacții după ce Bianca Censori a apărut într-o nouă ținută provocatoare. Topul nu i-a acoperit bustul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Scandal între Halle Berry și Olivier Martinez. El o acuză că l-a agresat pe fiul lor, ea dă replica: "Eu sunt...
Adevarul
De ce evită Nicușor Dan să-l desemneze pe Sorin Grindeanu premier. Explicaţiile unui expert în economie...
Newsweek
Este justificat impozitul pe venit la pensie? Avocat: Pensia contributivă ar trebui tratată ca drept câștigat
Digi FM
George Clooney, eclipsat de eleganța soției sale. Amal, spectaculoasă într-o rochie strălucitoare, cu umerii...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pământ şi Marte sunt vecine, dar s-au format în mod diferit. „O adevărată muncă de detectiv să afli ce s-a...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Brooke Shields, în costum de baie fără bretele, la 61 de ani: "Cea mai frumoasă din lume". S-a aventurat în...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”