Cazul Ghenadie Petrescu, "păcatul" lui Carol I
În urmă cu 130 de ani, în toamna lui 1886, Carol I, regina Elisabeta şi întregul Sinod Ortodox au celebrat resfinţirea Catedralei Ortodoxe de la Curtea de Argeş, abia restaurate. Momentul a fost unul dintre cele mai relevante ale epocii. Cu un an înainte, în 1885, Biserica Ortodoxă Română îşi obţinuse independenţa faţă de Patriarhia Ecumenică de la Constantopol, adică devenise autocefală. Mai multe legi organizaseră Sinodul, plata salariilor preoţilor de către stat, învăţământul teologic. În plus, Carol, catolic, şi Elisabeta, protestantă, aveau o adevărată veneraţie pentru Curtea de Argeş, capitala lui Basarab I, întemeietorul Ţării Româneşti. Peste ani, gazda ceremoniei, episcopul Argeşului, Ghenadie Petrescu, va pune la grea încercare şi corectitudinea regelui şi relaţia dintre Biserică şi sistemul politic.
Relaţia dintre Stat şi Biserică s-a îmbunătăţit substanţial în acei ani. Constituţia din 1866 prevedea că Biserica Ortodoxă este biserica naţională. Membrii Sinodului sunt senatori de drept, iar moştenitorii Coroanei născuţi în România sunt botezaţi ortodocşi. Au apărut însă noi tensiuni. Principial, ierarhii ortodocşi trebuie aleşi de membrii Sinodului, dar şi de laici. Dar din 1872, laicii erau reprezentaţi de toţi senatorii de credinţă ortodoxă. Faptul a deschis larg uşa politizării Sinodului. Prin acest mecanism, partidele şi chiar regele Carol au putut interveni inclusiv pentru înlocuirea Mitropolitului Primat.
Sinodul "Coroanei de Oţel", ales şi de Senat
Cazurile lui Iosif Gheorghian şi Ghenadie Petrescu sunt sugestive. În 1893, mitropolitul primat Iosif Gheorghian a fost silit să se retragă pentru că nu accepta "Legea clerului mirean şi a seminariilor" impusă prin majoritatea parlamentară conservatoare de ministrul Cultelor, Tache Ionescu. Succesorul lui Gheorghian, Ghenadie Popescu a părăsit demnitatea de Mitropolit Primat după numai trei ani. Îl înfruntase pe Carol I.
Dan Ciachir, expert în istoria Bisericii Ortodoxe Române: „Ghenadie Petrescu era un om cu voinţă, cu iniţiativă, care a înfăptuit foarte multe lucruri, asta l-a şi adus în Scaunul Mitropolitan, dar şi-a dat seama că are nevoie de sprijin politic, s-a aliat cu conservatorii. În acelaşi timp, se pare că la botezul prinţului Carol, nepotul lui Carol I şi viitorul rege Carol al II lea, ar fi spus ceva nepotrivit. La botez se pare că ar fi vrut regele un fel de paralelism şi un fel de ceremonie catolică, se spune că el cu mâna lui l-ar fi băgat în chistelniţă pe prinţul Carol. S-a ales şi cu antipatia regelui Carol. Pe lângă cea a Partidul Liberal.”
Educația, scopul comun al Regelui și al Bisericii
În ciuda acestei concurenţe mocnite dintre Biserică şi Stat, regele Carol a căutat şi a găsit cea mai sigură metodă de a cuceri clerul: educaţia. Cele şase seminarii teologice existente au fost modernizate. În 1881, anul proclamării Regatului, apar primele cursuri de teologie la Universitatea Bucureşti. În 1890, alături de Drept, Litere, Ştiinţe şi Medicină, Teologia devine facultate de sine stătătoare:
Preot Mihail Săsăujan, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea București: „Începând cu 1890 cursurile facultăţii de teologie au primit o articulare, o dezvoltare mult mai bine din punct de vedere organizatoric, ele s-au ţinut în clădirea Universităţii de astăzi, aici, în clădirea unde suntem astăzi, s-a mutat abia în 1948, când prin noua politică de stat nu a mai rămas parte a Universităţii.”
Carol I a inclus Biserica în planul său de construcţii publice, dar şi în proiectul politic pentru viitoarea Românie Mare Finanţarea românilor ardeleni s-a făcut prin Biserica Ortodoxă. La fel, politica de integrare a Dobrogei după alipirea din 1878. Carol a finanţat aici atât ridicarea Catedralei din Constanţa, dar şi mănăstirea de la Cilic Dere. Dar regele s-a ocupat şi de păstrarea celor vechi.
Dan Ciachir, expert în istoria Bisericii Ortodoxe Române: „Mănăstirea Nicolae Domnesc, mănăstirea Trei Ierarhi din Iaşi, mănăstirea de la Curtea de Argeş, foarte multe mănăstiri, biserici, restaurate la iniţiativa sa. Un om, un catolic, am găsit că era chiar un fervent catolic, am găsit că în fiecare duminică mergea la liturghie, la Sf. Iosif, de câte ori reuşea venea şi la catedrala ortodoxă din Bucureşti.”
Fire religioasă, regina Elisabeta s-a apropiat profund de Biserica Ortodoxă. Obişnuia să picteze Evanghelii şi a brodat câteva ţesături sacre care se păstrează şi astăzi. Regina, devenită văduvă în octombrie 1914, şi-a petrecut ultimii doi ani din viaţă la Palatul Episcopal de la Curtea de Argeş - în fapt o discretă reşedinţă a dinastiei.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
