Ludovic Orban: Propunerea pentru Avocatul Poporului are susţinerea întregii coaliţii. Votul, odată cu cel pentru președintele CNA

Data actualizării: Data publicării:
ludovic orban, premierul romaniei
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Coaliţia de guvernare va demara procedura de numire a Avocatului Poporului, iar votul în plenul reunit al Parlamentului se va da cel mai probabil lunea viitoare, a declarat Ludovic Orban, preşedintele PNL, marți seară. El spune că Fabian Gyula, propunerea pentru Avocatul Poporului, are susţinerea întregii coaliţii, iar votul de validare se va da probabil odată cu cel pentru peședintele CNA.  

„Am hotărât în cadrul coaliţiei să demarăm procedura de numire a Avocatului Poporului. Mâine, la ora 9.30, vom convoca Birourile permanente reunite. A fost depusă o singură candidatură şi vom demara procedura. Procedura presupune audiere în Comisiile juridice reunite, urmate de plen. Mâine vom convoca un plen. De asemenea, va fi necesar un vot pentru Consiliul Naţional al Audiovizualului. CNA trebuie să se întrunească în plenul său să aleagă un preşedinte care urmează să fie validat. Cel mai probabil o să avem plenul la care se va face votul şi pe Avocatul Poporului, şi pe CNA luni”, a spus Orban, la Palatul Parlamentului, după şedinţa coaliţiei de guvernare.

El a adăugat că votul pentru conducerile celor două instituţii nu va fi miercuri, pentru că Parlamentul trebuie să lase timp pentru audierea în comisii a candidatului propus pentru Avocatul Poporului şi pentru că nu este sigur că până miercuri se dă votul în plenul CNA.

„De asemenea, trebuie să facem o analiză cu situaţia privitoare la TVR şi Radioul naţional”, a mai menţionat președintele PNL, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă propunerea pentru Avocatul Poporului, Fabian Gyula, are susţinerea întregii coaliţii, Orban a spus: „Cu siguranţă. Cei de la USR au declarat că nu au nimic împotriva candidatului. Au încercat să aibă o discuţie legată de SIIJ. Cele două probleme nu sunt în conexiune”.

Kelemen Hunor: USR nu a vrut postul

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marţi că Fabian Gyula este candidatul Coaliţiei şi va avea majoritate în momentul în care va fi votat ca Avocat al Poporului în plenul Parlamentului, lunea viitoare.

El a explicat că audierea lui Fabian Gyula va avea loc miercuri în Comisiile juridice reunite.

„Mâine va fi audierea candidatului la funcţia de Avocat al Poporului în Comisiile juridice reunite şi votul în plen se va da săptămâna viitoare la o altă şedinţă a plenului reunit. CNA la fel, săptămâna viitoare se va vota dacă mâine CNA îşi va alege preşedintele. (...) Este candidatul coaliţiei (Fabian Gyula - n.r.) şi va avea majoritate în momentul în care se va vota. Luni va fi o şedinţă şi se va vota. Există o decizie în Coaliţie legat de Radio, de CNA, de toate instituţiile. Nu le amestecăm”, a Kelemen Hunor, la finalul şedinţei coaliţiei de guvernare.

Liderul UDMR a spus că cei de la USR nu au vrut, la negocierile din coaliţie, această funcţie: „Vreţi voi Avocatul Poporului? Luaţi-l! Nu au vrut. Mai mult nu pot să vă spun”.

Întrebat de ce candidatura lui Fabian Gyula nu a fost semnată de cei de la USR, el a răspuns: „Ei au avut astăzi o discuţie în forul lor de conducere şi trebuie să îi întrebaţi pe liderii lor, nu pe mine. Eu nu am nicio treabă cu discuţiile lor interne. Ei nu au zis niciodată că doresc Avocatul Poporului”.

Referitor la desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, Kelemen Hunor a precizat: „Dacă va veni avizul Comisiei de la Veneţia, în maxim două săptămâni, vom convoca o sesiune extraordinară la Senat şi vom finaliza desfiinţarea SIIJ. Când vine raportul, ne vom reuni în Coaliţie, vom discuta toate detaliile, tot conţinutul şi se va desfiinţa SIIJ”.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Comoara” din subsolul României pe care încă nu o exploatăm. Cele șapte zone unde există pământuri rare
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Și ei divorțează! După șapte ani de căsnicie, îndrăgitul cântăreț și lider de trupă rock cere custodia...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James Cameron, la 72 de ani. De la șofer de camion la cineastul care a redefinit Hollywoodul cu „Titanic” și...
Adevarul
Imagini ireale pe Dunăre: unul dintre cele mai mari fluvii ale Europei a devenit o mlaștină în județul Giurgiu
Newsweek
Ce prevederi din noua lege a pensiilor ar putea declara CCR neconstituționale? Formula de calcul, în pericol
Digi FM
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. A plecat la Sulina cu fiica ei și a făcut o fotografie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Studiu revoluționar. Sănătatea unui organ aproape uitat este asociată cu un risc mai mic de deces și cancer
Digi Animal World
Două capre au urcat în autobuz și au pornit spre mall. Momentul în care pasagerii le-au dat jos a devenit...
Film Now
Un destin sfâșietor. Hayden Panettiere a murit la trei ani după fratele ei mai mic: "Am pierdut jumătate din...
UTV
Loredana Groza a atras toate privirile în costum de baie. Artista a pozat în stilul „Baywatch”