Satul Dobriţa din Gorj, ascunzătoarea regelui Mihai

Data publicării:
DOBRITA

Regele a ajuns la Dobriţa pe 23 de august 1944, însoţit de toată suita regală. Printre martorii momentului se numără şi Nicolae Săvulescu, acum în vârstă de 85 de ani. Ziua sosirii Majestăţii Sale i-a rămas întipărită perfect în memorie.

Mihai, regele, el era la volan. Nu văzusem maşini atuncea niciodată în viaţă. Pentru mine personal a însemnat că totul e posibil în viață. Cine putea să spună că noi suntem capitala României”, a mărturisit Nicolae Săvulescu.

Regele şi suita sa au locuit într-un conac, proprietatea colonelului Petrică Popescu. Casa Victoriei Gangioveanu se afla peste drum de reşedinţa vremelnică a monarhului. Pe atunci o copilă de opt ani, Victoria îl vedea adesea pe rege.

Familia regală a rămas în conacul colonelului Petrescu până la mijlocul lunii septembrie 1944.

„A fost un moment de bun augur pentru că imediat au început bombardamentele germane asupra Palatului Regal și chiar aripa palatului în care se aflau apartamentele regelui Mihai au reprezentat ținta”, a povestit Sorin Damean, istoric.

După venirea comunismului, conacul familiei Petrescu a fost transformat în CAP.

În 1995, clădirea, transformată într-o ruină, a fost redobândită de nepotul vechiului proprietar. Acesta a început imediat lucrările de renovare şi a reuşit să-i redea farmecul de odinioară. În această toamnă, el şi-a propus chiar să-l invite ca oaspete pe Regele Mihai.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum funcționează, de fapt, platforma Shein – schema din spatele gigantului modei ieftine
Digi FM
Primar din Argeș, reacție după ce i-a dăruit fiicei un bolid de zeci de mii de euro: „Am o singură fetiță, nu...
Pro FM
Kelly Clarkson, reacție acidă după ce un fost manager i-a sugerat o operație estetică: „Mă simt bine așa cum...
Film Now
Brendan Fraser, despre viața după ce a câștigat un Oscar pentru “solicitantul” The Wale: “Trebuie să muncesc...
Adevarul
Pista de biciclete în satul cu zece oameni, înconjurat de lupi și urși. Traseul spectaculos din creierii...
Newsweek
Casa de Pensii face anunțul așteptat de 2.400.000 pensionari. „Banii sunt la bănci”. Când intră pensia pe card
Digi FM
Prințul William, adevărul despre cum le-a spus copiilor că mama lor are cancer: „Ascunderea lucrurilor nu...
Digi World
Cum au reușit o tânără și soțul ei să călătorească în 20 de țări și să economisească sute de mii de lire...
Digi Animal World
Ce rase de câini nu ar trebui lăsate singure acasă. Acestea suferă cel mai mult de anxietate de separare
Film Now
Pierce Brosnan, surprins cu fiul său, după 20 de ani de când spunea că a rupt orice legătură cu el. Imaginile...
UTV
Andra Măruță a slăbit 10 kilograme și se simte mai bine ca niciodată. „Este foarte greu, dar după primele 4-5...