Uciderea ursului Arthur. Cum pot fi ținuți urșii în pădure, cu bani puțini, și de ce nu fac autoritățile nimic

Data actualizării: Data publicării:
urşi bruni România, ursoaică cu puiul ei
Ursoaica cu pui într-o padure din România. Foto: Getty Images

Președintele Agent Green a explicat la Digi24 câteva metode simple și nu foarte costisitoare prin care urșii pot fi ținuți departe de gospodării. Gabriel Păun spune că a dus reprezentați ai autorităților chiar și în Statele Unite, pentru a vedea cum comunitățile se protejează, dar până acum acestea nu au luat nicio măsură. Discuția a avut loc pe fondul uciderii celui mai mare urs din România.

Gabriel Păun, președinte Agent Green: Am vizitat gospodării de oameni care au făcut plângeri, care au dus la această derogare, care nu aveau niciun fel de protecție. Nu aveau gard, se învecinau direct cu pădurea. Nu poți să ceri, când tu nu ai un minim minimorum de diligență ca să îți dovedești buna credință. Nu poți să te plângi, nu poți să ceri compensații, când practic îl inviți pe urs să vină la tine în gospodărie.

Într-o localitate, nu departe de acolo, în același județ, s-a demonstrat că se poate să ții ursul în pădure și nu mai vine. Am ajutat localnicii din donații, am pus gard electric, i-am sfătuit. Ursul nu vine doar la oi și găini. Vine și la fructe. Ursul mănâncă cam ce mâncăm și noi. Venea la cireșe, la mere. „Domne, mai mănânci merele alea?”. „Nu-mi mai trebuie”. A tăiat mărul, a tăiat cireșul, a pus gard electric, nu mai vine ursul. L-a „pișcat o dată” (contactul cu gardul electric – n.red.) și gata. Acum toată lumea vrea gard electric.

Cineva trebuie să-i sfătuiască și să-i ajute. Asta e tot. Sunt soluții simple.

Am dus consiliul județean din Harghita și autoritățile de acolo în Yellowstone. I-am dus în SUA, acolo unde se implementează proiecte de succes și au spus „Sigur, putem și noi face treaba asta”.

Președinte Agent Green: I-am dus în SUA să vadă cum se protejează comunitățile. Autoritățile de aici nu au făcut nimic

Autoritățile nu fac nimic. Trebuie să deblocheze niște bani. L-am dus pe fostul ministru al mediului într-o comunitate din Covasna, cred că era noiembrie, sau decembrie 2019, a văzut cu ochii domniei sale cum funcționează și cum proteajează gardul electric comunitatea. A înțeles importanța, a spus că a alocat niște bani, dar banii încă nu au ajuns la comunitățile locale.

Nu trebuie să ne speriem că pierdem bani de la bugetul de stat. Sunt bani puțini, nu sunt mulți. Sunt bani care trebuie deblocați de la Ministerul Mediului. Oricum, acest minister a primit mai mulți bani anul acesta. Trebuie dat ceva acolo unde avem acea hartă roșie a zonelor cu risc maxim de atac. Să-i ajutăm pe oameni cu garduri electrice, să avem pe străzi acele tomberoane anti-urs, care nu pot fi deschise în veci de urs, ci doar de oameni. Chestii simple...

Nu avem astfel de tomberoane în România, deși am dus firma de salubrizare din Covasna, am dus autoritățile acolo. Tomberonul acela special l-au văzut și l-au atins și ei. Au zis că pot face așa ceva în câteva zile. Unul nu am văzut până acum. În continuare urșii vin la gunoaie. Este atât de simplu! A venit o dată, nu a putut să îl deschidă, nu mai vine.

Stupii de albine sunt protejați cu garduri electrice (în Yellowstone, SUA - n.red). S-a pișcat o dată, nu mai vine. Gropile de gunoi sunt protejate cu garduri electrice, nu mai vine.

Urmăriți în materialul video întreaga discuție pe acest subiect.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri