VIDEO Un pui de focă a intrat într-o casă din Noua Zeelandă, a traumatizat pisica proprietarilor şi a lenevit câteva ore pe canapea

Data actualizării: Data publicării:
focă
Un pui de focă a intrat într-o casă din Noua Zeelandă, a traumatizat pisica proprietarilor și a lenevit câteva ore pe canapea. Foto: Profimedia Images

Un pui de focă a intrat într-o casă din Noua Zeelandă, a traumatizat pisica proprietarilor și a lenevit câteva ore pe canapea în timp ce copiii dormeau la etaj. În mod miraculos, animalul nu a stricat nimic, scrie The Guardian.

Familia Ross a fost surprinsă să găsească, miercuri dimineaţă, o focă în casa care se află la aproximativ 150 de metri de ţărm.

Phil Ross, care se întâmplă să fie un biolog marin, a spus că i-a părut rău că nu a fost acasă în acel moment.

„Aceasta era într-adevăr singura urgenţă familială la care ar fi fost util să ai un biolog marin în casă”, a spus el. „Am ratat momentul să strălucesc”.

Ross a spus că soţia lui, Jenn, a plecat miercuri, înainte de ora 6 dimineaţa, la sală. „Când a urcat în maşină, ceva a lătrat de dedesubt și apoi a plecat târâindu-se, dar a crezut că era câinele cuiva... şi nu s-a gândit prea mult la asta”. A revenit acasă în jurul orei 7.00 şi când a deschis uşa a găsit „o focă drăguţă”. „S-a speriat puţin şi a coborât în hol”.

Ross a spus că foca a reuşit să-şi facă loc prin uşa pisicii pentru a intra în casă.

Foca se făcuse comodă pe canapea, până când Jenn a reușit să o scoată în grădină.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Un reprezentant al Departamentului de Conservare a venit pentru a duce foca înapoi în mare, după o dimineaţă plină de apeluri în legătură cu foci.

Phil Ross a precizat că nu este neobişnuit să vezi pui de focă rătăcind prin zonă în această perioadă a anului, deoarece încep să se înţarce şi să iasă singuri.

Populaţia de foci din Noua Zeelandă revine şi recolonizează o mare parte din fosta lor zonă. Focile se pot mişca rapid şi pot provoca răni grave dacă se simt ameninţate. De asemenea, sunt purtătoare de boli infecţioase.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locuința cu 4 camere pe care ANAF o vinde la prețul unei mașini second-hand. Are peste 100 mp
Digi FM
O elevă eminentă a fost suspendată chiar în prima zi de școală. Motivul neașteptat pentru care a refuzat să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dakota Johnson și Machine Gun Kelly, surprinși împreună la New York. Actrița s-a despărțit recent de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Brian Hickerson, iubitul lui Hayden Panettiere, încătușat după o altercație într-un bar: „Poliția a scurs...
Adevarul
„Unii români sunt extrem de aroganți și nu admit că nu știu ceva”. Cu ce naționalități preferă IT-iștii...
Newsweek
Ciolacu a luat 1.600.000.000 lei din fondul de rezervă ca să crească pensiile. Ciucă a procedat la fel
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O „dualitate fascinantă”. Oamenii de ştiinţă au descoperit la o femeie de 117 ani atât semne de îmbătrânire...
Digi Animal World
Pericol pentru câini în septembrie! Ce trebuie să verifice stăpânii după fiecare plimbare
Film Now
Liam Neeson, o nouă poveste de dragoste cu o colegă de breaslă? Gestul făcut de actor la Festivalul de Film...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...