Comoara dintre buruieni și fiare vechi. Cum au reinventat tinerii spațiile industriale dezolante ale Bucureștiului
Pe lângă palate, case boierești sau alte clădiri chic, în Bucureşti există și un altfel de patrimoniu: cel industrial. Este vorba de vechi fabrici ale marilor industriași interbelici, naționalizate apoi de comuniști, care ocupă spații vaste în zone bine cotate. Cele mai multe au trezit interesul dezvoltatorilor imobiliari, dar pentru altele soluția, cel puțin parțial, au găsit-o câțiva tineri: spaţii culturale, hub-uri creative sau locuri de expoziţie. Emisiunea „Bonton” vă propune să vedeți cum au fost reinventate, în folosul comunităţii, câteva spaţii industriale abandonate.
După modelul întâlnit în alte capitale europene, tot mai multe spații industriale primesc o destinație nouă şi la Bucureşti. Fostele fabrici, puţinele care au scăpat de demolare, sunt transformate în spaţii creative.
Dacă în anul 1918, existau doar 86.000 de întreprinderi la nivel naţional, numărul acestora s-a triplat până în anul 1930. Odată cu instalarea regimului comunist, românii au fost obligați să construiască socialismul. Fabricile marilor industriași au fost transformate în întreprinderi de stat sau uzine. Nici după 1990 nu au avut o soartă mai bună. Multe au fost lăsate în paragină, demolate sau, în puține cazuri, privatizate. Zeci de astfel de spații, despre care autoritățile consideră că nu mai servesc nimănui, zac astăzi uitate, în București.
„În România nu a existat o politică publică pentru patrimoniul industrial care să fie coerentă, evident, ele au urmat ciclul firesc al vânzării-cumpărării, al productivităţii, al falimentului şi al ruinării. Partea interesantă este cum intervenim în aşa fel, încât să conservăm acele elemente de patrimoniu industrial sau ce funcţiuni dăm perimetrelor respective în aşa fel, încât să fie coerent cu restul ansamblului urban”, spune Bogdan Suditu, geograf.
În zona de sud a Capitalei se află o clădire care a rezistat demolărilor din zona Uranus, din anii 80.
„Aici a fost prima bursă de mărfuri. Şi în 1886-87, când s-a pornit acest proiect, zona asta era un fel de World Trade Center al anilor 90 pentru Bucureşti. Adică era acea zonă foarte trendy şi foarte nouă, cu noua aspiraţie a Bucureştiului pentru conectarea la economia globală”, explică Teodor Frolu, arhitect.
Bursa de Mărfuri a devenit apoi Vama Antrepozite, iar în perioada comunistă s-a transformat în Vama Poștei. În 1990, aici a avut loc un incendiu puternic, iar apoi clădirea a fost abandonată. Atunci când arhitectul Teodor Frolu a descoperit-o, a căutat o soluție pentru ca ceea ce mai rămăsese din ea, să nu dispară definitiv.
„Noi am păstrat, am construit de fapt o nouă clădire, o nouă structură în interior, de care am agăţat vechea structură ca o carcasă, se şi vede în arhitectură ca detaliu, am păstrat lucrul ăsta, adică se vede ce e nou faţă de ce e vechi şi e o întreagă inginerie”, spune Teodor Frolu.
Noua viață a clădirii a ajutat întreaga zonă Uranus să redevină un loc... la modă.
În zona industrială Timpuri Noi, inițial fabrica de locomotive Lemaitre de la 1867, în timpul regimului comunist fabricile se întindeau pe 5 hectare. Astăzi, pe mare parte din această suprafață s-au dezvoltat proiectele imobiliare. În vecinătatea lor însă, fostul atelier de Filatură a Industriei Bumbacului,a rămas în picioare și este acum o „fabrică” de idei.
„Noi suntem o comunitate de arhitecți, urbaniști, designeri și suntem foarte interesați de orașul nostru și avem nevoie de foarte multe lucruri bune și puternice, care să ne ducă înainte, să dezvoltăm lucrurile”, spune Tamina Lolev, membru fondator al proiectului.
În urmă cu trei ani, câțiva tineri arhitecți au decis să-și mute birourile în fosta Industrie a Bumbacului, o clădire degradată și abandonată de ani buni. Creativii au transformat fostul atelier de filatură într-un spațiu de lucru pe care îl împart artiști, IT-iști, arhitecţi sau ingineri.
Citiți și: NOD Makerspace. Povestea din spatele unei afaceri fără precedent în România
„Munca voluntară pe care au făcut-o pentru a pune în valoare aceste perimetre este de admirat. Tinerii cred că încearcă soluţii pentru că regulile şi căile pe care cei mai în vârstă li le-au pus la dispoziţie s-ar putea să nu le fie suficiente. Cred că s-au săturat să audă: asta nu se poate, asta nu se poate, aşteptăm să vină de sus, nu noi, ci ceilalţi, cred că e noul val”, este de părere Bogdan Suditu, geograf.
Într-o altă aripă a fostei ţesătorii, Răzvan Drăgănescu a creat, alături de alţi antreprenori, un centru cultural-artistic. A fost nevoie de o muncă de un an de zile, dar tinerii se bucură astăzi de cinci ateliere, o galerie de artă, un showroom şi un studio foto video. În acelaşi timp, sunt conştienţi de binele pe care l-au făcut oraşului.
„Îmi place ideea de reconversie funcţională, pentru că readuci oraşului un spaţiu care a devenit rezidual, prin neatenţia oamenilor sau prin proasta gestionare. Siturile mari industriale generează probleme la nivelul oraşului, dacă ne uităm un pic mai departe de atât, în orice sit industrial lăsat în paragină intervin o grămadă de probleme, fie ele sanitare, fie sociale... nu ştiu, au în vecinătatea lor poate cartiere de locuit şi sunt copii care cresc lângă genul ăsta de piesaj şi nu ştiu dacă e tocmai ok”, spune designerul Răzvan Drăgănescu.
Tot în Timpuri Noi, una dintre cele mai cunoscute fabrici de încălțăminte din perioada comunistă (care în anii 80 raporta o producție de un milion de perechi de încalțaminte pe an), s-a transformat într-un centru de arte vizuale și dans contemporan.
„Iniţiatorii proiectului cultural au descoperit şi au reuşit să mobilizeze un perimetru care era aproape în abandon. Mă întreb câte clădiri vor fi în abandon în Bucureşti şi nicio autoritate responsabilă de patrimoniul Bucureştiului nu sesizează aceste lucru”, notează Bogdan Suditu.
Andreea Căpitanescu, fondatorul unei asociații culturale, s-a lovit dintotdeauna de problema lipsei unui spațiu în care artiștii să poata crea.
„Din păcate, Bucureștiul duce o foarte mare lipsă de spații. Indiferent că vorbim despre teatru, dans, arte vizuale, spații în care artiștii să aibă condițiile necesare și timpul necesar pentru a-și pune în practică ideile”, confirmă Andreea Căpitănescu, director artistic.
Chiar dacă spațiul nu le aparține, Andreea și colegii săi au decis, în urmă cu trei ani, să investească timp și resurse pentru a salva acest loc.
„Era practic o hală de 500 de metri pătraţi în care nu mai existau ferestre, în care pereţii erau într-o stare foarte proastă... din punctul meu de vedere ideal ar fi fost ca autorităţile să aibă în patrimoniu astfel de clădiri...”, spune Andreea Căpitănescu.
Astăzi, la fosta fabrica Flaros vin oameni din toată lumea, pentru că anual se organizează un festival internațional de dans contemporan.
„Restaurând un monument restaurăm o memorie. Restaurăm o memorie industrială a zonei respective şi restaurăm memoria unor personaje care au fost importante pentru istoria Bucureştiului şi a României”, explică Bogdan Suditu.
Un alt reper industrial al Capitalei este fosta fabrică de ciorapi Apollo, mai exact ce a rămas din ea după privatizare, faliment, vânzarea pe bucăți sau demolarea parțială.
„Frecvent ne vizitează oameni care au lucrat aici înainte să fie acest local, intră în curtea fabricii noastre de data asta, încep să se uite pe pereţi... şi sunt foarte miraţi de ce este în locul ăsta şi ne spun, ne povestesc cum ei au lucrat, de fapt, înainte aici. N-arăta, domnule, aşa pe vremea mea. Uite ce frumos e acuma, e colorat, e frumos!”, povestește Gabi Georgescu, responsabil de comunicare.
Deși spațiul industrial nu a fost modificat, ci doar regândit, locul este în mare vogă printre tineri, pentru că aici au loc concerte.
„Iniţiativa nu încearcă să dea un lustru nou unei clădiri vechi, ci încearcă să păstreze, să dea o funcţiune nouă, dar păstrând toate elementele reprezentative pentru clădirea aceea”, punctează Bogdan Suditu.
Şi designerul Simona Opriş a păstrat aspectul vechi al unei hale pe care a transformat-o într-un spaţiu... al florilor. A realizat decoruri colorate, un loc numai bun pentru şedinţe foto.
„În acest loc a fost o fabrică de textile, o ţesătorie, din câte ştiu eu... Voiam să fac un contrast între zona de industrial şi florile pe care le vedeţi de jur împrejur. L-am găsit destul de greu, să fie şi central, să fie şi neamenajat ca să-l putem amenaja noi, dar l-am găsit. Este important să nu lăsăm o istorie să meargă pe apa sâmbetei, spaţiile acestea fac parte dintr-un trecut, fac parte din cultura oraşului şi atunci cred că dacă reuşim să le transformăm în ceva frumos, putem cumva păstra autenticitatea oraşului”, spune designerul Simona Opriș.
Bucureștiul ascunde o adevărată comoară printre buruieni și fiare vechi. Fostele platforme industriale lăsate în paragină după 1989 așteaptă o soartă mai bună. Investitorii s-au speriat de criză, în joc au rămas vânătorii imobiliari. Și câțiva tineri care încearcă să recupereze timpul pierdut și să pună capitala pe harta orașelor dezvoltate.
(Urmăriți emisiunea „Bonton” în fiecare duminică, la Digi24, de la ora 17:30. Arhiva emisiunii, aici)
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
