Sari la conținut

VIDEO. Neagu Djuvara despre marea dragoste a vieții sale

„Copilăria mea a fost blândă, a fost dulce, nu a fost dramatică”, spunea decanul de vârstă al istoricilor, Neagu Djuvara, care a încetat din viață joi, la vârsta de 101 ani. Deşi s-a născut în timpul Primului Război Mondial şi a rămas fără tată pe când avea doi ani, Neagu Djuvara păstra doar amintiri frumoase din anii în pantaloni scurţi. Tot de atunci păstra în suflet şi iubirea vieţii sale: mama. Iată ce spunea într-un interviu acordat Digi24 în 2015:

Mulți dintre noi am auzit istorii amuzante despre venirea noastră pe lume. Nu este și cazul lui Neagu Djuvara.

„M-am născut la București, într-adevăr, trei zile după ce România intrase în război, august 1916”, povestește istoricul.

Să rămâi la București, în plin război, cu doi copii de vârstă mică, era pe cât de complicat, pe atât de periculos. De aceea, familia Djuvara a decis să facă un pas salvator.

„De la începutul războiului, cum se-ntâmplase cu multă lume din București, ne retrăsesem în Moldova și chiar tata, care fusese mobilizat, era un inginer de valoare, care ieșise cap de promoție de la Politehnica din Berlin, el era mobilizat și s-a gândit că e prudent, din cauza, nu atât a războiului propriu zis, ci a foametei care bântuia la noi în țară, în 1916, s-a gândit să-și trimită mica familie, adică soția și cei doi copii, să-i trimită prin Rusia până în Franța. De ce în Franța? Pentru că tatăl său, bunicul meu, Trandafir Djuvara, era ministru plenipotențiar - astăzi am zice ambasador - în Belgia. Or Belgia toată era evacuată în Franța, la Le Havre”, spune Neagu Djuvara, într-un interviu pentru emisiunea Digicult.

După tot felul de aventuri nu tocmai plăcute, familia Djuvara a reușit să plece către Occident: „Am prins ultimul tren care pleca către Helsinki, că după aia s-au închis granițele! Mi-am început viața cu un adevărat miracol!”

În Elveția, la Montreux, familia Djuvara a primit o veste tulburătoare.

Neagu Djuvara: „Am o amintire absolut precisă, de la vestea c-a murit tatăl meu. Eu am doi ani și trei luni, fiindcă suntem în decembrie 1918, când sunt într-o odaie de hotel, cu fratele meu, care are trei ani mai mult, și cu o guvernantă, când sunt chemat să o văd pe mama, care era în altă odaie. Și mergem toți trei, batem la ușa unde era mama, intru în odaie - amintirea mea, fiind copil, un pat de hotel, chiar normal, și se pare foarte înalt - și mă văd văzând-o pe mama culcată, cu o batistă pe ochi. Era a doua zi după ce aflase de moartea bărbatului ei, la București.”

Bunicul patern nu a reușit să- țină loc părintelui dispărut prematur: „Mă iubea, dar era prea dur, era prea sever, nu pot să spun că era o dragoste împărtășită”.

Absența tatălui a fost suplinită cu brio de mama celor doi frați Djuvara, Neagu și Răzvan. Tinca Djuvara, născută Grădișteanu, a știut cum să transforme copilăria băieților ei într-un lung șir de întâmplări și amintiri fericite.

Am avut o mamă excepțional de bună și de inteligentă, și de blândă, și de drăgăstoasă, așa încât, învelit, învăluit de dragostea asta maternă, n-am avut nicio durere, nicio dramă în familie. Știam de toate dramele: că fratele mamei înnebunise, că tata a murit, toate dramele astea le-am înregistrat, dar fără să-mi schimbe viața în mai trist. Pur și simplu eram fiul unei mame drăgăstoase și inteligente, deci copilăria mea a fost blândă, a fost dulce, nu a fost dramatică!”, mai spune Neagu Djuvara.

Plină de calități, mama avea, totuși, și un mic cusur.

„Nu era bună bucătăreasă, așa că nu am fost crescut la bucătărie. De altfel, mi-aduc aminte, când am venit la Nisa, nu prea aveam bani, eram totdeauna cu chirii ieftine, eram într-o casă lângă Nisa, unde proprietăreasa era văduva unui poștaș. Mama era cu noi și ar fi vrut s-o ajute la bucătărie. O aud pe femeia aceea odată îi spune, pe limba ei, "Allez-vous en d'ici, madame, avec vos mains de princesse!". Pleacă de-aici, cucoană, cu mâinile dumitale de prințesă!"”, își mai amintește Neagu Djuvara.

O amintire care îl urmărește și astăzi pe Neagu Djuvara este imaginea mamei sale cântând, la pian, lucrări de Chopin.

Neagu Djuvara: „Făcuse Conservatorul și era și talentată, fiindcă ieșise a doua de la Conservator, după Boscov, care devenise compozitor și pianist. Ea era o foarte bună pianistă și toată copilăria mea, trebuie să spun, și astăzi, din când în când, când aud Chopin cântat la pian, într-un anumit fel, care se apropie de felul școlii de la Viena din veacul al XIX-lea, imediat este mama, cântând Chopin”.

Din amintirile lui Neagu Djuvara nu lipsesc episoadele amuzante care l-au avut drept protagonist pe fratele său, Răzvan.

„Bineînțeles că, atunci când eram mai mic, amândoi mai mici, mă cam înghiontea, îmi dădea pumni. Țin minte o scenă amuzantă, la Sinaia, unde, tot așa, mă înghiontește fratele meu, eu urlu, mama iese din casă și îl ceartă pe Răzvan. Îngrijitoarea - unguroaică, o chema Verona - de la altă casă, dar care era vecină, și care îl iubea pe Răzvan, o ceartă pe mama: "Conița, nu certați la domnul Rozvan, aia mic e îndrăcite!" Și-a rămas, în familie, expresia asta, că "aia mic e îndrăcite". Eu eram vinovatul!”, povestește Neagu Djuvara.

Cu toate că a trecut prin două războaie, a rămas orfan foarte devreme și a avut de înfruntat o mulțime de obstacole, Neagu Djuvara spune că a avut o copilărie perfectă: „Of, Doamne... Ce-mi lipsește acum este că am impresia unui gol: nu mai știu pentru ce trăiesc! Pe când, în tinerețea mea, aveam ambiții, aveam speranțe! Dovadă, totuși, din ambițiile astea am scris o grămadă de cărți!”

Prin viața lui Neagu Djuvara au trecut mai multe femei de care a fost îndrăgostit. Dar persoana care îi trezește cele mai tandre amintiri este alta: „Mama mea... dac-aș putea s-o revăd, în viață.... este un vis imposibil. Mama mea a fost marea dragoste a vieții mele.”

Urmăriți AICI înregistrarea integrală a emisiunii. Interviul a fost înregistrat în 2015.

Istoricul Neagu Djuvara a împlinit vara trecută, în august, 101 ani. 45 i-a trăit în afara ţării, în exil. Abia după 1989 avea să devină cunoscut în țară. Avea deja 70 de ani „Am venit înapoi în țară ca să ofer, nu ca să primesc. Destinul a vrut ca la 70 de ani să fac ceea ce voiam să împlinesc la 30: să fiu universitar, să public cărţi în limba română”, mărturiseşte el în interviul pentru Digi24.