Prelevare multi-organ și multi-țesut realizată la Spitalul Militar Central

Data publicării:
medic spital getty

FOTO: Getty Images

Potrivit unui comunicat al unității medicale remis miercuri Agerpres, prelevarea s-a realizat, după obținerea acceptului familiei, de la un pacient de 55 de ani, la care a fost formulat, luni, diagnosticul de moarte cerebrală.

Conform protocoalelor Agenției Naționale de Transplant, la prelevarea multi-organ și multi-țesut au participat echipele medicale specializate de la Institutul Clinic Fundeni, pentru recoltarea organelor interne (rinichi și ficat), iar pentru recoltarea de țesut osos, tendinos și cartilagii medicii SUUMC au intrat, în echipe mixte, cu cei din Spitalul Clinic Colentina. Recoltarea de cornee și de piele a fost realizată de echipe proprii ale SUUMC, specialiști din Secția Clinică de Oftalmologie și Secția Chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă. O parte din țesuturile recoltate au fost trimise, spre conservare și, ulterior, utilizare, către băncile acreditate de către Agenția Națională de Transplant.

"Infrastructura umană, tehnică și de suport logistic de care dispune SUUMC i-a permis să obțină, în februarie 2014, acreditarea Ministerului Sănătății, prin intermediul Agenției Naționale de Transplant, pentru a desfășura activități de prelevare și transplant țesut osos, tendinos și cartilagii și pentru activitatea de prelevare organe, țesuturi și celule, umane, în scop terapeutic, fiind singura instituție medicală din rețeaua Ministerului Apărării Naționale care poate desfășura astfel de proceduri", se arată în comunicat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Statul măsoară proprietățile cu drona. Ce riști dacă ai gardul pus greșit în intravilan
Digi FM
Efect neaşteptat al gumei de mestecat. Ce au observat într-un studiu recent cercetătorii de la King's College...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Madonna, atac voalat la adresa lui Sean Penn. Ce spune în noua piesă despre fostul ei soț, de care s-a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Kate Hudson, siluetă de top model la 47 de ani, într-un costum de baie minuscul. Actrița profită la maximum...
Adevarul
Iluzia ieftinirii apartamentelor i-a costat pe cumpărători până la 27.000 de euro într-un singur an
Newsweek
Când intră pensiile pe card: vineri, 10 iulie, sau se amână pentru luni, 13 iulie? Ce a decis Casa de Pensii?
Digi FM
Fotbaliștii din Capul Verde, primiți ca eroi acasă, după parcursul de la CM 2026. Carnaval cu mii de oameni...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Greșeala pe care milioane de oameni o fac în fiecare dimineață. Specialiștii avertizează: "Se simt deja...
Digi Animal World
De ce își pune câinele laba pe tine când îl mângâi. Mulți stăpâni interpretează greșit gestul
Film Now
Penelope Cruz, nevoită să zâmbească după cea mai mare tragedie din viața ei. Ce s-a întâmplat în timpul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...