Studiu: Câte ore trebuie să stai în picioare zilnic pentru slăbi

Data publicării:
shutterstock_190997321
Foto: Shutterstock

În ultimii ani s-a demonstrat că obiceiurile sedentare conduc la obezitate şi la un risc mai mare de boli cardiovasculare şi diabet, însă o echipă internaţională de cercetători a constatat că a sta în picioare contribuie la scăderea în greutate, relatează EFE.

shutterstock_190997321
Foto: Shutterstock



Concluziile acestui studiu au fost publicate la 31 ianuarie în revista de specialitate European Journal of Preventive Cardiology, sub îndrumarea şefului echipei, mexicanul Francisco López-Jiménez, director al Secţiei de Cardiologie Preventivă de la Clinica Mayo din Rochester, Minnesota (SUA), scrie Agerpres.

Studiul a examinat dacă a petrece şase ore în picioare contribuie la arderea caloriilor, spre deosebire de a sta aşezat.

Pentru aceasta, cercetătorii au analizat rezultatele a 46 de studii la care au participat 1.184 de persoane. Subiecţii examinaţi făceau parte din categorii diferite şi fără să sufere de obezitate, având o greutate medie de 65 de kilograme, vârsta de 33 de ani. 60% dintre subiecţi erau bărbaţi.

Cercetătorii au descoperit că a sta în picioare arde 0,15 kilocalorii pe minut, comparativ cu a sta aşezat; astfel o persoană cântărind 65 de kg dacă stă în picioare va arde 54 de kilocalorii suplimentare pe zi. În cazul în care consumul de alimente nu creşte, acest lucru ar echivala cu 2,5 kilograme pe an şi cu 10 kilograme în patru ani, potrivit autorilor studiului.

"A sta în picioare nu doar arde caloriile, ci şi activează masa musculară fapt ce diminuează incidenţa atacurilor cardiace, apoplexiei şi diabetului", a explicat medicul López-Jiménez, potrivit căruia beneficiile statului în picioare sunt mai mari decât simpla scădere în greutate.

Aceste beneficii se extind, având în vedere că o persoană care se ridică de pe scaun, spre deosebire de cei care stau aşezaţi, începe să facă paşi sau să se mişte. Studiul a relevat de asemenea că numărul caloriilor arse se dublează în cazul bărbaţilor, comparativ cu cel al femeilor.

Acest lucru se datorează în primul rând masei musculare mai mari, un factor determinant în arderea caloriilor.

Studiul a constatat beneficiile statului în picioare - şase ore - comparativ cu a sta aşezat, dar sunt necesare şi alte investigaţii pentru a demonstra dacă acest lucru are consecinţe pe termen lung asupra sănătăţii.

Consecinţele încă nu au fost investigate, potrivit cercetătorului mexican, care a atras atenţia asupra riscului potenţial de varice sau insuficienţă venoasă, de ameţeli sau dureri articulare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât economisești dacă mergi cu 110 km/h în loc de 130 km/h. Diferența reală de bani și de timp
Digi FM
Descoperire incredibilă pe o plajă din Sicilia. Turiștii au găsit pungi pline cu sute de mii de euro
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Săruturi și gesturi tandre în Saint-Tropez. Cum au fost surprinși Katy Perry și Justin Trudeau pe o plajă din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
De ce sunt îngrijorați prietenii lui Jennifer Aniston. Iubitul actriței, acuzat că îi exploatează imaginea
Adevarul
„Primarul MiSilă”. Ironii usturătoare după ce trupa de teatru a fost desființată într-un oraș important din...
Newsweek
Cum a ratat România un proiect de 200.000.000€ care ar fi asigurat funcționarea reactoarelor de la Cernavodă?
Digi FM
Emil Boc grădinarul. Primarul Clujului se mândrește cu recolta de roșii din propria grădină: "O satisfacție...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pericolul invizibil din zilele caniculare. Câți litri de apă trebuie să bei vara și la ce alimente să ai...
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Stephen Baldwin explică de ce a renunțat la Hollywood în plină glorie: „Nu voiam să fiu Tom Cruise”
UTV
Laura Cosoi a publicat primele imagini cu fiica sa, Nina. „Travaliul nu este întotdeauna ușor”