Transplantul de celule stem, de trei ori mai ieftin decât în străinătate, dar nesusţinut de buget

Data publicării:
1-3

Transplantul de celule stem este de trei ori mai ieftin în România decât în străinătate, dar nu este susţinut de autorităţi prin bugetul alocat. La Institutul Fundeni din Bucureşti au fost date în folosinţă noi camere sterile pentru bolnavii de leucemie. Dar când se rezolvă o problemă apare alta: banii alocaţi de Ministerul Sănătăţii pentru transplant ajung doar până la jumătatea anului. În aceste condiţii, pacienţii trebuie fie să aştepte, fie să plece în străinătate.

Un transplant medular realizat în România costă 25.000 de euro cu celule recoltate de la pacient şi 40.000 de euro cu celule de la un donator. În străinătate, preţul unei astfel de proceduri ajunge la 120.000 de euro.

La 13 ani, Irina Neagu a fost diagnosticată cu leucemie, iar pentru a se putea vindeca a avut nevoie de un transplant de celule stem. O rudă i-a fost donator, aşa că în februarie a trecut prin operaţia salvatoare. Acum este internată în spital, într-o rezervă sterilă, care o ţine departe de microbi în perioada de convalescenţă, esenţială pentru vindecare.

Secţia compusă din camere sterile de la Institutul Fundeni a costat 800.000 de euro şi toţi banii au venit din donaţii. Dacă ar fi aşteptat ajutor de la stat, pacienţii ar fi fost îngrijiţi în condiţiile insalubre de până acum câţiva ani.

Chiar şi aşa, medicii au reuşit să efectueze 44 de transplanturi în primele trei luni ale acestui an. Problema este că banii se vor termina înainte de finalul anului: „Nu ne ajung pentru toate procedurile pe care medicii vor să le facă. Nici la transplant hepatic, nici la renal şi nici medular, dar avem o promisiune că în momentul în care depăşim numărul de transplanturi - şi cu certitudine îl depăşim - că vom primi bani suplimentari la rectificare”, a declarat Carmen Orban, managerul Institutului Clinic Fundeni.

Până acum, medicii au cheltuit 12 milioane din cele 20 de milioane de lei alocate pentru tot anul pentru proceduri de transplant. Ministerul Sănătăţii nu ştie să spună exact cum va rezolva situaţia: „Nu rămâne decât să mergem mai departe şi să ne aplecăm asupra punctului culminant şi asupra a ceea ce ne intereseaza cel mai mult, şi anume interesul pacientului”, a spus în acest context secretarul de stat Francisk Chiriac.

Numărul mare de transplanturi se datorează şi faptului că au început să fie realizate şi la noi proceduri cu celulele românilor înscrişi în Registrul Donatorilor de Celule Stem. Pentru aceste operaţii, mulţi bolnavi ar fi trebuit să meargă în străinătate. „Lucrurile astea au intrat într-o rutină. Deja căutăm pentru toţi pacienţii care au indicaţie şi nu au donator în familie”, arată directorul medical al Institutului Clinic Fundeni, Alina Tănase.

Declaraţiile au fost făcute marţi, cu ocazia inaugurării Secţiei de Transplant Medular din cadrul Institutului Clinic Fundeni (ICF), singura cu acest specific din România. Capacitatea de transplant medular a crescut de la şapte la 11 camere sterile pentru adulţi şi şase camere sterile pentru copii. Potrivit comunicatului ICF, activitatea de transplant medular depăşeşte 450 de proceduri efectuate până în prezent, iar în primele trei luni ale acestui an s-au efectuat 44 de auto şi allotransplanturi, tocmai datorită creşterii numărului de camere sterile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate