Digicult. „De partea bună a ierbii”, o carte despre recuperarea trecutului
Răsvan Popescu a publicat nouă cărţi şi a semnat scenariile a şapte lungmetraje. De curând a lansat volumul „De partea bună a ierbii”, o carte despre recuperarea trecutului.
„Nu poţi păstra nimic la infinit. Totuşi, încerc să mai ţin lucrurile în picioare o vreme. Atâtea amintiri mi-am reprimat în ultimii 20 de ani. Acum le chem înapoi. Le recuperez”. Scrie Răsvan Popescu în volumul recent apărut „De partea bună a ierbii”, o carte despre recuperarea trecutului. De fapt, o poveste care ar putea fi a fiecăruia dintre noi. Tocmai de aceea cititorul se poate regăsi cu uşurinţă în istoria personajului principal.
Răsvan Popescu: Până la urmă fiecare are un trecut, dincolo de o casă, mai ales dacă a apucat să trăiască destul, cum e cazul meu, şi o privire retrospectivă asupra acestui trecut merită pusă pe hârtie. Deci e o carte despre vârste ca nişte trepte spre cer. Eroul stă în casă, încearcă s-o vândă, aşteaptă oferte, face cadastru şi toate actele premergătoare unei vânzări şi, încet încet amintirile revin şi-l copleşesc şi până la urmă el rămâne practic prizonier în acea casă. Ideea e că nu poţi să-ţi vinzi copilăria. Nu poţi să-ţi vinzi adolescenţa. Lucrurile astea sunt ale tale, te reprezintă şi n-ai cum să le înstrăinezi.
Ce înseamnă să pui la vânzare casa în care ai copilărit? Înseamnă să pierzi, odată cu înstrăinarea ei, şi parte din amintirile tale. Este ceea ce trăieşte eroul cărţii. Marcat de drame personale, acesta se întoarce împotriva lui Dumnezeu. Îl huleşte, doar ca apoi, la finalul cărţii, tocmai credința să fie cea în jurul căreia gravitează deciziile sale.
Răsvan Popescu: Pentru el este o preocupare permanentă. De exemplu, la un moment dat, în urma unei drame personale, îl pierde pe Dumnezeu, drama este atât de apăsată că nu mai vrea să ştie de Dumnezeu, chiar ajunge la un moment dat să-i spună Dracu să te ia, dar în final el se reconciliază cu Dumnezeu, revăzându-şi trecutul, trăind aici între toate amintirile, între personajele care i-au marcat tinereţea, şi care acum sunt de partea cealaltă a ierbii. De partea bună a ierbii e un fel de linie de demarcaţie între cei care au fost şi au crescut şi au trăit cum se spune cu frica lui Dumnezeu, deci după nişte norma morale destul de rigide, de fixe aşa, şi cei din lumea de astăzi care nu mai au aceste norme care sunt un fel de oameni aşa piticii de grădină care încearcă şi ei să-şi găsească un loc prin grădină pe undeva. 00:09:20 Am simţit nevoia unei delimitări între cei care au fost şi care au trăit cum spuneam după nişte norme morale şi cei care se agită astăzi de colo colo şi aleargă după un ban şi sunt de multe ori oameni fără memorie, fără conţinut. La bunică-miu de exemplu, veneau tineri, el era foarte bătrân şi care îi spuneau am găsit aceste fotografii vechi în casă şi nu ştim cine sunt. Şi el le spunea: păi ăsta a fost străbunicul tău, pe ea am botezat-o eu, eu i-am cununat şamd. Deci ei erau atât de rupţi de propriul trecut încât nici fotografiile alea pe care le-au găsit întâmplător nu mai ştiau ce reprezintă.
Cartea este scrisă cu o precizie cinematografică. Amintirile eroului sunt asemeni instantaneelor surprinse de cameră în cele mai mici detalii. De altfel, spune Răsvan Popescu, în literatură, detaliul este puntea dintre povestitor şi public. Ca şi cum, în termeni cinematografici, cititorul ar urmări întreaga acţiune...din unghi subiectiv.
Răsvan Popescu: E bine să scrii despre lucruri pe care le cunoşti. Şi atunci, tot cadrul în care se mişcă eroul, dacă este făcut din lucruri pe care le ştii foarte bine, pe care multe dintre ele le-ai trăit, ai o şansă în plus să tragi după tine cititorul într-o poveste care până la urmă este ficţiune, da? Destinul de acolo nu e al meu. E ceva văzut la alţii şamd. Însă tot cadrul în care se mişcă el, cum ar veni fondul, pentru mine este ceva foarte cunoscut.
Avem toţi madlenele noastre proustiene, cele care ne declanşează subit, prin puterea memoriei involuntare, momente pe care le credeam pierdute. Unii le purtăm cu noi, o viaţă, în linişte. Alţii le povestesc într-o carte, le proiectează în destinul literar al unui erou. Pentru ca nimeni să nu uite şi nimeni, din trecut, să nu fie uitat.
Răsvan Popescu: Sunt tot felul de lucruri care vin din urmă, le duci după tine, le duci înainte, şi la un moment dat ai un moment din ăsta în care te gândeşti hai să le pun pe hârtie şi nu numai că o să mă apese mai puţin dar o să mă pot concentra asupra viitorului mai mult. Am făcut-o şi p-asta, da? Nu mai trebuie s-o fac altă dată.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
