Toma Petcu și Sergiu Voicu, despre campania Digi24 „Statul la stat”

Data publicării:
statul la stat

Toma Petcu și Sergiu Voicu semnează materialele din proiectul editorial Digi24 „Statul la stat”. Începând cu 12 februarie, în jurnalele Digi24, putem vedea anchetele și reportajele celor doi jurnaliști Digi24. Ei ne-au povestit cum a pornit campania „Statul la stat”, cum își împart munca în cadrul acestui proiect și ne spun ce trebuie să facem dacă ne confruntăm cu asemenea blocaje.

1. Cum a venit ideea de a face campania "Statul la stat"?

Toma Petcu: Relația noastră cu statul nu este opțională. Că vrem sau nu, ne lovim de "stat" în fiecare zi, fie că plătim vreo taxă sau impozit, fie că avem nevoie de vreun document de la cine știe ce instituție. Viața de zi cu zi ne este influențată de politicile statului. Dar cine este acest stat? Dacă adresezi oricui întrebarea asta, ar avea ceva dificultăți în a-ți da un răspuns. Statul este o entitate pe cât de abstractă, pe atât de concretă. Și așa a apărut ideea: haideți să vedem cum arată acest COLOS care se numește stat, cum funcționează el, ce mecanisme îl pun în mișcare, cine face parte din el, oare cei care lucrează acolo o fac în interesul cetățeanului? Să facem din noțiunea de stat una pe înțelesul tuturor.

Sergiu Voicu: "Statul ar trebui să ne ajute! Statul ar trebui să ne facă! E problema Statului! Soluția trebuie să vină de la angajații Statului!" Auzim și folosim aceste expresii în fiecare zi. Dar cine este și ce ar trebui să facă statul și angajații săi? Păi Statul este de fapt întregul mecanism al Puterii Publice din țară, iar cea mai importantă misiune a Statului este aceea de a furniza servicii publice care să ajute cetățenii țării, să satisfacă diversele nevoi publice. În teorie sună bine și pare să fie eficient. Dar dacă ne uităm în profunzime, găsim în mare parte nemulțumiri. Pentru că acest Stat,cu instituțiile sale publice și angajații aferenți, nu doar că ne costă aproape 30% din bugetul anual al țării, dar nu își ajută nici cetățenii. Adică misiunea principală pare să eșueze. Ne lovim cu toții de aceleași probleme de birocrație. Suntem trimiși de colo dincolo, în încercarea de a ne rezolva o problemă sau de a primi un răspuns. Aparatul acesta de stat, stufos și costisitor, nu ne ajută cum ar fi normal și atunci ne întrebăm: nu cumva mulți dintre angajații plătiți din banii noștri doar stau? Vrem să arătăm neregulile din serviciile publice și poate, mai important de atât, să și căutăm soluții împreună cu decidenți politici, cu analiști și cu românii care vor să se alăture demersului nostru.

Considerăm că este nevoie de o depolitizare profundă a instituțiilor statului, dar și de o profesionalizare și o implicare mai mare a angajaților plătiți din bani publici.

2. De ce l-ați numit "Statul la Stat"?

Toma Petcu: Cred că este titlul perfect pentru o astfel de campanie și el a rezultat după mai multe discuții între membrii echipei. Există deja împământenită în folclor ideea că la stat se stă, nu prea se muncește. Despre asta este vorba, despre statutul de angajat la stat. Ce face angajatul, își face el treaba așa cum ar trebui și i-o cere fișa postului? Și dacă nu, oare asta nu are implicații negative asupra cetățeanului care îi plătește salariu în fiecare luna? Evident, nu trebuie să generalizăm. 

Sergiu Voicu: Numele proiectului este definiția situației pe care o trăim și o experimentăm. Vedem că avem peste un milion de funcționari și angajați în sistemul public, dar avem și mai multe frustrări legate de serviciile pe care le primim sau nu le primim, dar pe care le plătim. Observăm cu toții că în multe dintre instituțiile statului, cei care lucrează acolo nu știu ce ar trebui să facă și nici nu vor să facă eforturi să fie utili. Vrem să vedem câți dintre angajații statului stau pur și simplu și să arătăm metode prin care Statul să fie o entitate de acțiune și nu în care statul este preocuparea preferată a angajaților din bani publici.

3. Implicarea voastră în proiect este complementară. Ce presupune contribuția fiecăruia?

Toma Petcu: Treaba mea este să documentez activitatea diverselor instituții, iar acolo unde rezultă că mai mult se stă decât se muncește să fac un reportaj/anchetă despre respectiva instituție, despre oamenii care lucrează acolo, despre banii care se risipesc în vânt. Și, credeți-mă, sunt foarte multe în situația asta. 

Sergiu Voicu: Eu mă ocup de analiza cifrelor și a contextului general pentru fiecare reportaj în parte. Încerc să văd câți bani sunt risipiți pe acțiuni fără rezultate, pe salarii nejustificate, pe chirii umflate sau pe studii de fezabilitate ce nu se transformă apoi în lucruri concrete. Încerc să arăt și alternativele pentru aceste sume, ce ar putea, sau ce ar fi putut face statul cu banii alocați în proiecte fără rezultate utile.

4. De ce să urmărească telespectatorii Digi24 campania?

Toma Petcu: Pentru că așa vor afla ce se întâmplă în spatele unor uși dincolo de care, de regulă, nu au acces. Pentru că vor vedea anomaliile de funcționare ale statului cu care intră în contact în fiecare zi. Pentru a vedea unde și pe ce se duc banii pe care îi plătesc din salariile lor pentru întreținerea armatei de funcționari. Pentru a înțelege care sunt rotițele și mecanismele care fac acest Colos să se miște. 

Sergiu Voicu: Telespectatorii vor deveni parte din acest proiect, pentru că doar împreună suntem mai puternici și putem arăta, atât "Statul la stat", cât și soluțiile pentru a cheltui eficient banii publici. Banii sunt subiect interesant pentru toată lumea, ce stârnește nu doar preocupare, dar și revoltă. În plus vorbim de banii noștri, ai tuturor și avem toată responsabilitatea să urmărim ce se întâmplă cu ei.

5. Ce sfaturi aveți să le dați românilor care se confruntă cu problemele expuse în materialele campaniei?

Toma Petcu: Unul singur. Să reclame orice situație în care nu le sunt respectate drepturile legale, sau vreun funcționar îi tratează cu dispreț. Ne-am obișnuit să trecem prea ușor cu vederea abuzurile care ni se întâmplă și să acceptăm situația că "așa e statul". Dacă fiecare dintre noi și-ar spune: de azi nu mai accept situația asta, probabil că ușor, ușor, i-am obliga și pe ei să se schimbe.

Sergiu Voicu: Calitatea serviciilor publice este una dintre marile nemulțumiri când vine vorba de interacțiunea noastră cu tot ce înseamnă Stat. Un sondaj IRES spune că 69% dintre cetățeni sunt nemulțumiți de administrația publică, pentru că este prea birocratică, prea politizată și nu oferă rezultate pe măsura costurilor pe care le implică. Românii care aud de acest demers al Digi24 sunt rugați să ni se alăture și să ne semnaleze problemele cu care se confruntă, dar și să tragă de mânecă autoritățile și angajații publici pentru nepăsare sau comoditatea de a oferi serviciile pentru care primesc bani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri